NATO acuză o „prezență puternică” a Rusiei în estul Ucrainei

0

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat joi Rusia că menține în continuare ‘o prezență puternică’ în estul Ucrainei și consideră că Uniunea Europeană trebuie să prelungească sancțiunile economice atât timp cât Moscova nu-și va schimba atitudinea.

„Nu există nicio îndoială că există o prezență puternică rusă în estul Ucrainei. Există forțe ruse, echipamente rusești, iar Rusia continuă să-i antreneze și să-i susțină pe separatiști”, a afirmat Stoltenberg într-un interviu pentru agenția France Presse.

Implicarea Rusiei în conflict se manifestă în așa fel încât „este extrem de dificil să se facă distincție între separatiști și ruși. Vorbim de fapt de aceleași forțe”, a analizat el.

Stoltenberg a mai afirmat că, în pofida armistițiului pe linia frontului de la începutul lunii septembrie, „mai este o cale lungă de parcurs (…) până când să putem spune că acordul (de încetare a focului de la Minsk — n.r.) este pe deplin respectat”.

„Însă este cel puțin un semnal încurajator să vedem că, pentru prima dată (…), armistițiul pare să reziste” după o acalmie fără precedent de la reînceperea anului școlar, a adăugat el.

„Când nu există violențe, lupte în desfășurare, este mai ușor să faci progrese privind alte aspecte ale acordului, cum ar fi retragerea armelor grele sau accesul deplin pentru observatorii internaționali”, a spus șeful NATO.

El a reamintit totuși că acordul de la Minsk prevede organizarea de alegeri locale, asupra cărora separatiștii și Kievul sunt în dezacord, sau „reluarea de către Ucraina a controlului la frontiera sa cu Rusia”.

„Nu spun că este ușor”, dar acordul de la Minsk este „singura cale pentru o soluție pașnică” în conflictul care s-a soldat cu aproape 8.000 de morți de la izbucnirea sa în aprilie 2014, a declarat Stoltenberg.

Întrebat în legătură cu prelungirea sancțiunilor decretate de către UE împotriva Rusiei, a căror perioadă de aplicare ar urma să se încheie la sfârșitul lui ianuarie, el a spus că este de acord cu UE în privința faptului că Rusia ‘trebuie să-și schimbe comportamentul’ pentru a se renunța la măsurile economice împotriva sa.

„Din acest motiv, sunt de părere că sancțiunile trebuie să continue”, a concluzionat șeful NATO.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.