OMV Petrom va fi listată la Bursa de la Londra

0

Listarea OMV Petrom la Bursa de la Londra va avea un impact pozitiv pentru toată piața de capital din România, în condițiile în care, odată cu această listare, investitorii care vor cumpăra acțiuni OMV Petrom ar putea fi interesați și de alte companii listate la Bursa de Valori București (BVB), a declarat pentru Agerpres Nicu Grigoraș, directorul de tranzacționare al firmei de brokeraj Intercapital Invest.

„Listarea OMV Petrom la Londra are un impact pozitiv pentru toată piața de capital din România pentru că, odată cu această listare, un număr mai mare de investitori la Bursa de la Londra vor afla de acțiunea Petrom, și odată ce au cumpărat acțiuni Petrom, pot fi interesați și de alte companii listate la BVB. Estimez un impact pozitiv și asupra activității companiei pentru că, prin listarea la Bursa de la Londra, compania își diversifică sursele de finanțare a activității viitoare și va putea atrage bani de la investitori, atât de la București, cât și de la Londra. Deci are acces la finanțare din mai multe piețe. Din punct de vedere al prețului de tranzacționare, o astfel de operațiune va duce la o creștere a lichidității totale, adică o creștere a numărului de acțiuni tranzacționate pe cele două burse, față de ceea ce este în prezent”, a subliniat directorul de tranzacționare al firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Nicu Grigoraș a adăugat că, potrivit informațiilor anterioare, intențiile erau ca „odată cu listarea a OMV Petrom la Bursa de la Londra să se realizeze o vânzare de acțiuni, respectiv Fondul Proprietatea să vândă o parte din acțiunile pe care le deține la OMV Petrom către investitorii de la Londra”.

„Fondul Proprietatea, în momentul de față, deține un pachet de aproximativ 19% din OMV Petrom și intenționa ca o parte din acest pachet să îl vândă către investitorii de la Londra”, a mai spus directorul de tranzacționare al firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Acționarii OMV Petrom au aprobat listarea secundară a OMV Petrom pe Bursa de Valori din Londra prin emisiune de certificate de depozit având la bază acțiuni suport, această aprobare fiind valabilă până la data de 31 decembrie 2016, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Listarea secundară avută în vedere este de așteptat să conducă la diversificarea bazei de acționari, creșterea vizibilității, extinderea acoperirii de către brokeri internaționali și îmbunătățirea lichidității de tranzacționare a societății.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, deține 20,64%, Fondul Proprietatea deține 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.