Iliescu, despre alegerea președintelui PSD

0

Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a declarat că tensiunile din partid, dinaintea alegerii noului preşedinte al formaţiunii, sunt nejustificate, în condiţiile în care „practica din tote partidele lumii este ca preşedintele să fie ales de membrii delegaţi”.

Iliescu, care vineri seară a lansat volumul autobiografic „Destinul unui om de stânga”, a subliniat că ar fi imposibil ca preşedintele PSD să fie ales prin votul tuturor membrilor partidului, relatează Romaniatv.net.

„Cum pot să voteze toți membrii de partid? Practica din toate partidele lumii și din istoria noastră — de aceea se convoacă congrese — este că membrii deleagă niște oameni cu un mandat și acolo în congres deliberează și se pronunță”, a explicat Iliescu, la lansarea volumului autobiografic „Destinul unui om de stânga”.

El a fost întrebat cum vede modalitatea de alegere a președintelui PSD la viitorul congres, din octombrie, în condițiile în care sunt nemulțumiri legate de faptul că liderul formațiunii ar trebui votat de membrii de partid. „Ceaușescu încercase cândva să facă un fel de recensământ național. Ca toți să voteze, de la oraș și sat pentru tovarășul Ceaușescu. Deci nu știu cum anume practic, tehnic se face așa ceva. De aceea se convoacă congrese, pentru că delegații vin cu un mandat din partea membrilor și deliberează”, a afirmat Ion Iliescu.

El a afirmat însă că ”este rupt” de activitatea actualei conduceri a partidului. „Eu sunt rupt de activitatea practică, concretă a conducerii de partid. Nu știu cum gândesc acest lucru (reprezentanții conducerii PSD — n.r.). Poate au o tehnică gândită, eu nu știu, nu o percep și nu o înțeleg”, a susținut Iliescu.

De asemenea, întrebat pe cine va susține pentru funcția de președinte la Congresul PSD, el a răspuns că pe nimeni. „La congres voi spune mai mult”, a precizat președintele de onoare al social-democraților. „Dintotdeauna o asemenea mișcare e înaintea fiecărui congres. Iar acum au dispărut niște figuri dominante. Nu mai e vorba de figuri dominante, adică se schimbă generațiile. Congresul o să decidă”, a comedntat Ion Iliescu despre candidaturile anunțate pentru funcția de șef al PSD și de taberele care se formează în această perioadă.

În altă ordine de idei, președintele de onoare al PSD a spus că regretă situația în care se află primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu: „Îmi pare rău de ce se întâmplă cu Sorin Oprescu. Nu pot să mă pronunț”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.