Accident cumplit pe DN1, în județul Sibiu. Cinci persoane rănite!

0

Accident grav duminică dimineaţa în judeţul Sibiu. Cinci persoane dintre care trei copii au fost grav rănite după ce maşina în care se aflau a fost izbită de un şofer care a intrat pe contrasens. La faţa locului sunt mai multe echipaje de pompieri, poliţie şi medici.

Un grav accident de circulaţie s-a produs duminică dimineaţa pe DN1, în apropierea localităţii Porumbacu de Jos. Un şofer din Constanţa care se îndrepta înspre Sibiu dinspre Braşov nu a adaptat viteza la condiţiile de ploaie şi într-o curbă, din cauza carosabilului ud, bărbatul a intrat pe contrasens şi a lovit o altă maşină care circula regulamentar pe sens opus.În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara drumului, iar cinci persoane au fost răniţi. Potrivit România TV, printre răniţi se află şi trei copii.

La faţa locului au venit echipajele de descarcerare, pompierii şi două ambulanţe SMURD.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat timp de o oră, în județul Sibiu, circulația rutieră pe DN1 Brașov – Sibiu a fost oprită la kilometrul 277+500 de metri, în dreptul localității Porumbacu de Jos, din cauza accidentului.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.