CE aprobă finanțarea reabilitării DN 14 Sibiu-Mediaș-Sighișoara

0

Comisia Europeană a decis, luni, aprobarea plății către România a 40,7 milioane de euro, reprezentând finanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune a proiectului de reabilitare a DN 14 – parte din Programul Operațional de Transport, potrivit unui comunicat remis luni Agerpres.

Conform proiectului, au fost reabilitați aproximativ 80 de kilometri din drumul național ce leagă orașele Sibiu și Sighișoara. Tronsonul Sibiu-Mediaș al DN 14 este parte a rețelei de transport trans-europene extinse (TEN-T Comprehensive). Valoarea totală a proiectului este de 47,9 milioane de euro, din care 85% reprezintă cofinanțarea din FEDR.

‘Mă bucur să anunț decizia privind plata contribuției financiare din FEDR pentru acest proiect important de infrastructură. În urma reabilitării DN 14 Sibiu-Sighișoara, se estimează că rata de producere a accidentelor se va reduce cu 10% pe cei 79,36 kilometri de drum național. De asemenea, cei aproape 1 milion de locuitori ai județelor Sibiu și Mureș, precum și utilizatorii naționali și internaționali ai rețelei de transport vor putea să parcurgă distanța dintre cele două orașe în condiții sporite de siguranță și într-un timp mai scurt’, a declarat comisarul european pentru Politică Regională, Corina Crețu.

Lucrările de reabilitare a DN14 au fost incluse inițial, în 2006, pe lista drumurilor naționale din România ce urma să fie reabilitate în cadrul unui program cu finanțare din partea BEI și cofinanțare de la bugetul de stat. Autoritățile române au decis ulterior ca, în locul împrumutului de la BEI, să solicite pentru aceste proiecte bani din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Cererea pentru finanțare FEDR a DN 14 a fost făcută în decembrie 2014, iar ultimele documente au fost depuse la CE în a doua jumătate a lunii iulie 2015. La momentul în care România a depus solicitarea pentru finanțarea cu fonduri europene, lucrările de reabilitare a DN 14 erau aproape finalizate.

Luni, cererea de finanțare a primit ultimele avize din partea Comisiei Europene și a comisarului european pentru Politică Regională, Corina Crețu.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.