Peste 500.000 de refugiați au ajuns în Europa în 2015

Share:

Peste o jumătate de milion de migranți și refugiați au sosit în Europa în 2015 după ce au traversat Marea Mediterană, călătorie în urma căreia circa 3.000 au murit sau sunt dați dispăruți, a anunțat marți Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), potrivit AFP.

În total, aproape 515.000 de migranți și refugiați au traversat Mediterana, dintre care circa 383.000 au ajuns în Grecia, iar în jur de 129.000 în Italia. Din acest total, 54% sunt sirieni (71% dintre persoanele sosite în Grecia) și 13% afgani.

În același timp, în jur de 2.980 de refugiați și migranți și-au pierdut viața ori au fost dați dispăruți în timpul traversării Mediteranei spre coastele Europei. În întreg anul 2014, numărul acestor persoane a fost de circa 3.500, potrivit UNHCR.

Agenția ONU atrage atenția că, în pofida operațiunii comune europene de căutare și salvare pe mare, din cadrul Frontex, care a salvat mii de vieți, Mediterana rămâne ruta cu cele mai multe pierderi umane.

Conform Înaltului Comisariat, mulți dintre cei care ajung pe mare în Europa de Sud, mai ales în Grecia, provin din țări afectate de violențe și de conflicte, precum Siria, Irak și Afganistan. Acești oameni au nevoie de protecție internațională și sunt adesea traumatizați și epuizați fizic, afirmă UNHCR.

Statele Uniunii Europene au convenit săptămâna trecută asupra repartizării a 120.000 de refugiați și acordării de sprijin financiar vecinilor Siriei, dar ONU a cerut eforturi suplimentare din partea liderilor politici, în contextul celei mai grave crize migratorii cu care se confruntă Europa după Al Doilea Război Mondial.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.