Ponta îl avertizează pe Blaga
Premierul Victor Ponta și-a exprimat convingerea că cei care l-au scos pe el din politică îl vor scoate și pe copreședintele PNL Vasile Blaga și a adăugat că „PNL a devenit PDL, nu face nimic doar ia de la alții”.
„Să terminăm mai repede această moțiune ca să îi scăpăm de penibil pe colegii de la PNL—PDL. Deoarece critica guvernului o face UDMR și Partidul Național Democrat, de votat trebuie să votați dvs. cei de la PSD și de adus oameni în piață bănuiesc că tot noi. Astăzi PNL a devenit PDL, nu face nimic decât ia de la alții. Ia de la alții, ia din munca altora. În rest, au fost momente și vesele și triste. La momente vesele, ca întotdeauna — colegul meu distins, domnul Hașotti, care a zis că cineva care repetă ceva tot timpul probabil că are ceva la cap. Vedeți că aveți o doamnă care în fiecare zi îmi cere demisia, și dimineața și seara. Momentul trist a fost reprezentat de domnul Blaga, din păcate, care a zis că dânsul m-a scos din politică. Cu tot respectul, am și eu un labrador acasă care mereu se crede tigru. Cei care m-au scos pe mine din politică, din păcate, cred că vă vor scoate și pe dumneavoastră și nu e corect nici pentru mine nici pentru dumneavoastră. Să țineți minte acest lucru”, a declarat marți Ponta la finalul dezbaterii moțiunii de cenzură în plenul Parlamentului, informează Agerpres.
Potrivit premierului, s-a dovedit încă o dată că guvernarea actuală are nevoie în continuare să îmbunătățească multe lucruri și că nu există alternativă la ea.
„Sunt departe de a spune că este o guvernare perfectă, ideală, dimpotrivă, sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le facem mai bine. Nu există alternativă azi la actuala guvernare. Există însă posibilitatea ca, împreună cu Coaliția și cu Opoziția, să guvernăm mai bine în perioada următoare pentru cei care în 2012 ne-au trimis aici și ne-au votat ca să punem în aplicare programul USL și să nu ne aliem niciodată cu PDL”, a încheiat premierul Ponta.