Studentă din Brașov, bătută cu bestialitate în gară!

O tânără de 23 de ani, studentă la Braşov, a fost bătută cu pumnii şi picioarele în faţa gării din municipiu, de către un tânăr de 19 ani. Agresorul a fost arestat preventiv pe 30 de zile pentru tentativă de omor.

Potrivit prim-procurorului Alina Popescu, purtator de cuvant al Parchetului de pe linga Tribunalul Brasov, incidentul s-a petrecut duminica noapte, in jurul orei 23.00, in fata Garii Brasov, cand Ulniuc Florin Valentin, in varsta de 19 ani, a lovit-o cu pumnii si picioarele pe o tanara de 23 de ani, studenta la Brasov, informează Mediafax.

Tanara se afla langa chioscurile din fata garii, de unde isi luase o cafea, si a asistat la o altercatie dintre un tanar si alte persoane. Fata a intervenit si l-a apostrofat pe tanarul de 19 ani care s-a luat fara motiv de celelalte persoane care se aflau in fata chioscului, moment in care acesta s-a enervat si a inceput sa o loveasca cu pumnii si picioarele in cap.

Conform sursei citate, tanara a suferit leziuni grave la cap si a fost transportata la Spitalul Judetean Brasov de o ambulanta, avand nevoie de 40-45 de zile de ingrijiri medicale.

Procurorii Parchetului de pe linga Tribunalul Brasov au anuntat, marti, ca au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de agresor pentru infractiunea de „tentativa la omor”.

„Din probatoriul administrat in cauza pana in acest moment al urmaririi penale, a rezultat faptul ca in noaptea de 27 septembrie in jurul orelor 23.15, in fata garii Brasov, inculpatul a aplicat persoanei vatamate S.D.A. (23 ani) mai multe lovituri cu pumnii si picioarele in zona capului, determinand producerea unor leziuni grave in zona craniana, ce necesita pentru vindecare 40-45 de zile de ingrijiri medicale, acestea punind in pericol viata acesteia”, a spus Alina Popescu, prim procuror in cadrul Parchetului de pe linga Tribunalul Brasov.

Agresorul a fost retinut pentru 24 de ore, iar marti a fost prezentat judecatorului de drepturi si libertati din cadrul Tribunalului Brasov cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile, propunere admisa de catre instanta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.