Ample percheziții în Mehedinți
Polițiștii din Mehedinți efectuează joi 25 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro, prin evaziune fiscală și spălare de bani. Surse apropiate anchetei susţin, potrivit pressalert.ro, că printre cei vizaţi se numără şi omul de afaceri Georgică Cornu, cercetat deja în mai multe dosare de evaziune fiscală, instrumentate atât de Poliția Mehedinți, cât și de DIICOT.
Perchezițiile sunt efectuate sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, pe raza județelor Mehedinți, Timiș, Arad și Caraș-Severin, iar 20 de persoane urmează să fie conduse la audieri.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în perioada 2008 — 2014, 32 de persoane, având calitatea de reprezentanți legali (asociați, administrator, împuterniciți) ai 35 de societăți comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracțional evazionist, bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în care ar fi fost implicate firmele controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse.
„Aceștia ar fi înregistrat, în contabilitatea firmelor, mai multe facturi fiscale emise în baza unor operațiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziția de materiale de construcții, piese și componente auto, etc.), în valoare de peste 45.000.000 de euro, pentru care ar fi dedus ilegal Taxa pe Valoare Adăugată și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit”, se arată în comunicat.
Ulterior, prin efectuarea mai multor operațiuni/tranzacții financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăților implicate, ar fi fost disimulată adevărata natură a provenienței banilor, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul a două dosare penale aflate în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.