Băsescu scapă de dosarul „țigancă împuțită”

Share:

Traian Băsescu scapă de unul dintre dosarele penale. Cazul „Țigancă împuțită”, redeschis în luna mai a acestui an, a fost clasat, scrie stiripesurse.ro.

Judecătorii au confirmat, în urmă cu cinci luni, redeschiderea urmăririi penale pentru furt, furt calificat şi insultă pe numele lui Băsescu, cu privire la faptul că fostul şef al statului a folosit, în 2007, apelativul „ţigancă împuţită” la adresa unei jurnaliste şi i-a luat acesteia telefonul mobil.

Judecătoria Sectorului 1 constata astfel că ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) de redeschidere a urmăririi penale este legală şi temeinică.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis, în 23 mai 2007, să-l sancţioneze pe preşedintele Traian Băsescu cu avertisment, stabilind, cu unanimitate de voturi, că utilizarea expresiei „ţigancă împuţită” de către fostul şef al statului la adresa jurnalistei Andreea Pană de la Antena 1 este o discriminare.

Fostul preşedinte a contestat atunci decizia CNCD la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), însă, în noiembrie 2007, instanţa a respins contestaţia ca neîntemeiată. Ulterior, Traian Băsescu a atacat cu recurs hotărârea la instanţa supremă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, în 15 mai 2008, recursul lui Băsescu, considerând însă că sintagma cu care s-a adresat fostul şef al statului unui reporter TV este discriminatorie.

Magistraţii instanţei supreme au mai dispus anularea totală a punctelor trei (parţial) şi patru din hotărârea CNCD, din textul cărora reieşea că gestul fostului preşedinte ar fi fost o contravenţie. Totuşi, ICCJ a stabilit că sintagma „ţigancă împuţită” este discriminatorie. Hotărârea instanţei supreme a fost irevocabilă.

În 2007, fostul preşedinte i-a luat cu forţa telefonul mobil jurnalistei Andreea Pană, care îl filma în timp ce acesta se afla la cumpărături într-un hypermaket. El s-a adresat ziaristei cu apelativul „păsărică”.

După ce şeful statului s-a urcat în autoturismul personal, telefonul l-a înregistrat pe Băsescu în timp ce o numea pe jurnalistă „ţigancă împuţită”. Înregistrarea respectivă a fost ştearsă. Ulterior, aparatul a fost restituit, iar angajaţii postului TV au reuşit să recupereze înregistrarea afirmaţiilor şefului statului, care a fost făcută publică.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.