Cornelia Negruț, preocupată de vânzarea microhidrocentralelor

0

Președintele ALDE Maramureș, deputatul Cornelia Negruț, susține că România poate valorifica imensul potențial energetic de care dispune, în același timp cu aducerea unor resurse suplimentare la bugetul de stat.

În acest sens, parlamentarul maramureșean s-a adresat ministrului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Dominic Gerea, cu o interpelare ce a avut ca obiect stadiul licitațiilor privind vânzarea microhidrocentralelor din patrimoniul Hidroelectrica.

‘Deși se află în procedură de insolvență, principalul producător de energie al statului român, Hidroelectrica, a anunțat scoaterea la licitație în această toamnă a unui număr important, de câteva zeci, de microhidrocentrale. Acestea se află în mai multe județe din țară, între care și Maramureș, drept pentru care mi-au fost solicitate informații suplimentare referitoare la derularea procedurii de licitație’, a arătat Cornelia Negruț în documentul oficial trimis conducerii ministerului de resort.

În final, deputatul ALDE a formulat o serie de întrebări către ministrul Andrei Gerea: ‘1. Câte microhidrocentrale vor fi vândute în acest an de către statul român, și care sunt cele din județul Maramureș?; 2. Din portofoliul existent al Hidroelectrica, câte microhidrocentrale au fost vândute la licitația anterioară, din luna iulie a.c.?; 3. Câte microhidrocentrale mai deține acum societatea, și care este suma estimată a fi obținută din vânzarea acestora?; 4. Cum estimați viitorul companiei de stat după ieșirea din insolvență, având în vedere profitul înregistrat în primul semestru?’.

‘Consider că statul român poate exploata mai substanțial resursele avute prin aceste microhidrocentrale. Inclusiv în Maramureș, se poate vorbi de o investiție bună în acest domeniu. De asemenea, sunt convinsă că societatea de profil se poate redresa, astfel încât să poată depăși situația grea în care se află’, a conchis deputatul Cornelia Negruț.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.