Tranzacțiile cu acțiuni, în creștere la BVB
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni realizate în această săptămână la Bursa de Valori București a crescut cu aproape 30% comparativ cu săptămâna precedentă, până 148,06 milioane de lei, iar titlurile Oltchim, care au reintrat în 30 septembrie la tranzacționare, au cunoscut o apreciere de peste 50%, potrivit analizei Puls Capital.
Valoarea tranzacționată totală s-a ridicat la 196,63 de milioane de lei. Tranzacțiile cu obligațiuni s-au cifrat la 40,39 milioane de lei, cele cu produse structurate la 8,11 milioane de lei, iar cu unități de fond la 0,07 milioane de lei, informează Agerpres.
Potrivit analizei realizate de Intercapital Invest, cele mai importante schimburi au realizate pe titlurile SIF Banat-Crișana (SIF 1) — 42,62 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) — 30,75 milioane de lei și Banca Transilvania (TLV) — 24,04 milioane de lei.
Indicii bursieri au consemnat evoluții negative cuprinse între minus 0,95% pe indicele BET — NG al companiilor din sectorul de energie și utilități și minus 0,54% pe indicele BET — FI al SIF-urilor.
În săptămâna 28 septembrie — 4 octombrie, 22 titluri au avut evoluții pozitive, 14 au înregistrat evoluții stabile și 36 au consemnat evoluții negative.
Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe acțiunile Oltchim (OLT), care au urcat cu 51,47%, Prefab (PREH) — plus 20,77% și SIF Hoteluri (CAOR) — plus 18,59%.
‘O veste bună pentru investitori a fost revenirea titlurilor Oltchim la tranzacționare, după ce instanța a confirmat planul de reorganizare acceptat de creditori și a respins recursurile declarate de Electrica Furnizare și ANAF împotriva planului. Oltchim a trecut pe profit în primul semestru, ca urmare a veniturilor din anularea datoriilor conform Legii insolvenței, în valoare de 2.387,15 milioane de lei. Cifra de afaceri după primele șase luni a fost cu 34,5% mai mare față de perioada similară a anului trecut. Acțiunile Oltchim au crescut cu peste 50% după ce au revenit miercuri (30 septembrie — n.r.) pe bursă, investitorii speculând o posibilă privatizare a companiei pe viitor’, arată analiza citată.
Cea mai mare scădere a fost consemnată pe titlurile Artego (ARTE), care s-au depreciat cu 10,77%, urmată de scăderile Casa de Bucovina (BCM) — minus 9,69% și Electroputere (EPT) — minus 7,69%.