Alexandrion Grup Romania investește 2 milioane euro în alinierea prețurilor

Alexandrion Grup Romania, liderul pieţei producatorilor locali de băuturi spirtoase, a luat decizia de a vinde, începând cu luna octombrie, la prețurile aferente accizei din noul Cod Fiscal. Măsura vine cu 3 luni inainte de intrarea în vigoare a Codului, care stipulează că valoarea accizei la alcool etilic va scădea cu 30%, de la 4.738 de lei/hectolitru de alcool pur, cât este în prezent, pana la 3.306,98 lei/hectolitru.

Deși potrivit noului Cod Fiscal reducerea prețurilor ar trebui să se resimtă începând cu luna ianuarie a anului 2016, Alexandrion Grup Romania este singurul producător local care face aceste modificări încă din luna octombrie.

Este o decizie care se extinde la nivelul intregii piețe și care exprimă, în definitiv, susținerea noastră față de partenerii distribuitori, față de industrie și, nu în ultimul rând, față de consumatorul final, care va putea să cumpere produsele noastre, la un pret mai mic, cu 3 luni mai repede decât în mod normal. Cu alte cuvinte, Alexandrion Grup vinde din octombrie cu prețurile din ianuarie. Suma alocata acestui proiect va fi de cel puțin 2 milioane de euro, iar această decizie reconfirmă angajamentul pe care ni l-am luat față de partenerii noștri și față de consumatori, a declarat domnul Nawaf Salameh, președintele Alexandrion Grup Romania.

Măsura este luată în premieră la nivelul pieței și are rolul de a optimiza, în cel mai scurt timp cu putință, efectele Noului Cod Fiscal. Astfel, Alexandrion Grup Romania dă încă un semnal de suport față de mediul de afaceri mic și mijlociu și față de cei care, de peste 20 de ani, sunt consumatori fideli ai produselor din portofoliul companiei.

Alexandrion Grup Romania este unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de stat. Valoarea totală a taxelor și impozitelor plătite în 2014 a fost de aproape 33 de milioane de euro, în timp ce primele 6 luni ale acestui an au fost aferente unor contribuții de peste 17 milioane de euro.

În cei peste 20 ani de activitate, compania a creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, fiind vândute peste 230 de milioane de sticle de băutură.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.