BCE avertizează Grecia în privința reformelor structurale
Președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi a salutat progresele recente în Grecia, dar a cerut Atenei să pună rapid în aplicare reformele structurale promise, într-un interviu publicat duminică, informează AFP.
„Multe lucruri au luat o întorsătură spre bine în ultima vreme, iar aceasta cu ajutorul prim-ministrului grec, guvernului grec și poporului grec”, a declarat Draghi într-un interviu acordat cotidianului liberal grec Katherimini.
Cu toate acestea, „cred că este în interesul tuturor ca acum să se acorde atenție punerii rapide în aplicare a măsurilor convenite împreună, în conformitate cu termenii prevăzuți”, a precizat președintele italian al BCE, cerând să nu se pună în discuție „pilonii și obiectivele programului”.
După luni de criză politică acută, Atena a ajuns la un acord în vară cu creditorii ei pentru eliberarea unui nou ajutor financiar în valoare de 86 miliarde de euro pe trei ani în schimbul unor reforme structurale pentru modernizarea țării.
Aceste reforme sunt o condiție prealabilă la recapitalizarea în continuare a băncilor grecești și pentru orice noi discuții cu privire la datoria greacă, consideră Draghi.
Fonduri de aproximativ 10 miliarde de euro au fost deja primite la mijlocul lunii august pentru recapitalizarea sistemului bancar din Grecia. O a doua tranșă de până în 15 miliarde ar putea fi disponibilă după o primă evaluare de către creditori a progreselor făcute de Atena și „cel mai târziu” pe 15 noiembrie, a subliniat președintele BCE.
El s-a declarat din nou favorabil relaxării datoriei Greciei, o măsură ce nu va fi totuși considerată credibilă până când Atena nu își arată hotărârea de a se reforma.