Filmele premiate la Astra Film, vizionate prin programare

0

Cinefilii care nu au văzut gala de premiere a Festivalului Astra Film (AFF) pot viziona, de luni până vineri, filmele premiate sau orice alt film documentar din ediția din acest an, dacă își fac o programare telefonică și își cumpără un bilet care costă șase lei, a precizat luni, pentru Agerpres Răzvan Sădean, purtătorul de cuvânt al Astra Film.

„Se poate vedea orice film din program, de luni până vineri, între orele 9,00 — 16,00. Prețul unui bilet este de șase lei”, a explicat sursa citată.

Festivalul Astra Film Festival și-a desemnat, în weekend, câștigătorii ediției din acest an.

Marele Premiu a fost obținut de filmul „Spartacus & Cassandra”.

Premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Internațional, i-a revenit filmului „I Am The People” / Eu sunt poporul, un lungmetraj de debut în regia Annei Roussillon. Din aceeași secțiune competițională, juriul a oferit o Mențiune Specială documentarului „With Or Without You” / Cu sau fără tine, în regia lui Hyuckjee Park.

Premiul pentru cel mai bun documentar, competiția Europa Centrală și de Est, a fost acordat filmului „My Home” / Casa mea (regia: Jiri Stejskal), iarpremiul pentru cel mai bun documentar, competiția România, a fost câștigat de filmul „Outside” / Afară (regia: Andrei Schwartz).

John Albert Jansen, regizorul documentarului „The Alphabet of Fear” / Alfabetul fricii, expus în premieră mondială la AFF 2015, a fost distins cu Premiul pentru regie.

Juriul AFF 2015 a premiat două filme din secțiunea competițională Student. Documentarul „Swamp Dialogues” / Dialoguri de baltă (regia: Ildiko Zonga Plajas) a obținut Premiul pentru cel mai bun documentar, iar filmul „Super Unit” / Uzina de locuit (regia: Teresa Czepiec) a primit Premiul pentru cea mai bună imagine.

Juriul Astra Film Festival 2015, format din 12 experți internaționali din domeniul cinematografiei — John Appel, Manuela Cernat, Geza Csakvari, Roberto Cueto, Christine Dollhofer, Thierry Garrel, Cintia Gil, Virgiliu Mărgineanu, Vintilă Mihăilescu, Cristi Puiu, Tania Rakhmanova și Rene Wolf, a evaluat 48 de filme selecționate pentru cele patru secțiuni competiționale ale festivalului: Internațional, Europa Centrală și de Est, România și Student.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.