Liberalii au protestat pe holurile Parlamentului!

Share:

Liberalii au protestat, luni, pe holurile Parlamentului. Echipaţi cu banderole albe, deputaţii şi senatorii PNL, în frunte cu liderii Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, s-au adunat în faţa sălii de plen de la Camera Deputaţilor, aducând cu ei un tablou uriaş. Motivul pentru care au decis să protesteze: întârzierea adoptării legii votului prin corespondenţă.

Liderii şi parlamentarii PNL s-au strâns pe holul de la Camera Deputaților pentru a protesta faţă de neadoptarea legii votului prin corespondenţă, relatează Romaniatv.net.

Liberalii au adus pe hol şi o pancartă-tablou, înfăţişând români care protestează cu mesaje „Vrem să votăm”.”Am vrea să vedem că Birourile Permanente reunite vor fi convocate si că, pe ordinea zi,  vom putea constata ca se află o solicitare a PNL şi anume votul prin corespondenţă. Ne-am săturat de ipocrizia şi discursul dublu al PSD care ba il vrea, ba nu l-ar vrea, ba prin februarie, ba niciodata….”, a declarat Alina Gorghiu.

Liberalii au dus tabloul cu care au venit la protest la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Parlamentarii liberali au intrat, săptămâna trecută, în grevă japoneză, în semn de protest față de situația privind adoptarea legii votului prin corespondență.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.