Dragnea e deschis la dialog privind votul prin corespondență

0

Liviu Dragnea a făcut marți declarații cu privire la votul prin corespondență, precizând că „în mai am decis să oferim președinția pentru elaborarea proiectului de lege privind votul prin corespondență pentru a arăta că vrem să sprijinim și să participăm la elaborare”.

„După câteva luni, Comisia nu a produs decât discuții și declarații. În urmă cu două săptămâni au renunțat la președinție. Nu au mai vrut să desemneze niciun înlocuitor, Comisia fiind blocată”, a continuat Dragnea.

În consecință, social democrații au preluat președinția, numindu-l în funcție pe Gabriel Vlase căruia i-a cerut să prezinte Comisiei un proiect de lege pe care să îl trimită la Autoritatea Electorală Permanentă, iar după completările ulterioare să fie trimis în Parlament.”Suntem deschiși la un dialog politic, dar nu blocăm inițiativele importante”, a subliniat președintele ales al PSD.

Liviu Dragnea a precizat că românii din diaspora vor avea trei variante de vot: pe listele suplimentare, la ambasadă, varianta ca după înregistrare să se înființeze secții de vot după ce se înregistrează un anumit număr de votanți, și votul prin corespondență.

Una dintre cele trei variante se va alege. Întrebat dacă proiectul va fi adoptat până la 1 noiembrie, Dragnea a răspuns că „de ce nu?”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.