Premierul Streleț le va vorbi parlamentarilor români

Premierul moldovean Valeriu Streleț efectuează marți o scurtă vizită în România, la invitația autorităților de la București, cu ocazia ratificării de către legislativul român a Legii privind ajutorul financiar rambursabil în valoare de 150 de milioane de euro acordat săptămâna trecută Republicii Moldova, informează un comunicat al serviciului de presă al guvernului de la Chișinău.

Potrivit sursei citate, premierul Valeriu Streleț urmează să susțină un discurs în fața parlamentarilor români cu privire la valorificarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, întărirea relațiilor bilaterale prin dialog politic intens și o cooperare economică sporită, România fiind în prezent principalul partener comercial al Republicii Moldova. Valeriu Streleț va aborda și perspectivele de dezvoltare a proiectelor bilaterale din domeniul energetic și va sublinia necesitatea și importanța ajutorului rambursabil acordat de România care va fi folosit pentru relansarea proiectelor investiționale și ca suport bugetar.

Documentul a fost semnat la 9 octombrie, la Chișinău, de către ministrul de externe moldovean, Natalia Gherman, și ministrul român al finanțelor, Eugen Teodorovici.

În cadrul vizitei sale la București, Valeriu Streleț va fi primit de președintele Klaus Iohannis și va avea o întrevedere cu premierul Victor Ponta, mai informează sursa citată.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.