Armata României caută rezerviști voluntari

Armata caută rezervişti voluntari. Bărbaţi şi femei cu vârste între 18 şi 55 de ani, cetăţeni români, dispuşi să lupte pentru ţară. Aceştia îşi păstrează locurile de muncă. Însă, în fiecare an, timp de două săptămâni, merg la instrucţie şi participă la misiuni ori de câte ori este nevoie. Iar pentru aceste perioade angajatorul primeşte compensaţii financiare. O lege în acest sens a trecut de Parlament şi aşteaptă să fie promulgată de preşedinte.

Rezerviştii voluntari vor semna un contract cu armata, iniţial pentru 4 ani, care poate fi reînnoit. La primul contract se acordă chiar şi o primă de fidelitate, după gradul şi funcţia primite.
Voluntarii vor fi încadraţi în unităţi, în funcţie de aptitudini. Şi vor fi instruiţi 15 zile pe an. Ministerul Apărării va anunţa angajatorii în ce perioadă. Când nu participă la instruire, voluntarii primesc 10 la sută din soldă pentru funcţia prevăzută în contract. De exemplu, pentru gradul de colonel, suma e de 200 de lei pe lună, care se adaugă salariului din viaţa de zi cu zi. Rezerviştii voluntari pot fi înaintaţi în grad, în funcţie de nevoile armatei şi de misiunile la care participă.

În perioada contractului cu armata, rezerviştii voluntari pot fi concentraţi oricând. Nu au voie să facă grevă. Nici propagandă politică. Şi pot fi trimişi în misiuni în ţară sau în străinătate, beneficiind de aceleaşi drepturi ca militarii.

Nu poţi fi rezervişti voluntari cei care au fost condamnaţi penal.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.