Sărbătoare la Cotnari
Dealul Cătălina din comuna Cotnari, Iași a fost gazda, în 4 octombrie, unei serbări câmpenești organizată de primăria comunei și producătorul de vinuri Cotnari SA, în care s-a sărbătorit primul vin al anului 2015. Au mai fost un festival concurs de interpretare a cântecului popular românesc și mai multe recitaluri susținute de invitați de marcă din folclorul românesc: Maria Ciobanu, Doinița și Ionuț Dolănescu, Gheorghe Turda, Ionuț Fulea, Margareta Clipa, Gelu Voicu, Maria Șalaru, Aurel Moldoveanu și formația Zdob și Zdub. Totul s-a încheiat cu un impresionant spectacol cu focuri de artificii.
Anul 2015 a fost un an de încercare pentru majoritatea viticultorilor din România. Toate previziunile au fost date peste cap. Soiuri care sunt în mod normal recomandate la culegere toamna târziu au fost culese mai devreme. La fel s-a întâmplat și cu raportul dintre aciditate și acumulările de zahar. În general, chiar dacă nu recunosc, viticultorii agreează seceta, pentru că „este un stres al viței de vie care în final se traduce printr-o calitate deosebită a vinului”, spune Cătălin Pădurariu, degustător autorizat de vinuri. În opinia sa, la vinurile albe din producția acestui an vor fi surprize, cele mai favorizate fiind cele semiaromate și aromate. Vinurile roșii „vor arăta foarte bine”, adaugă specialistul.
Așa s-a lansat…
Se spune că vinul cel mai bun este vinul care îți place. Problema e: avem cunoștință despre vinurile pe care le consumăm? Cătălin Pădurariu spune că sunt din ce în ce mai mulți români care dețin asemenea cunoștințe, în special datorită faptul că se călătorește foarte mult ceea ce, măcar din acest punct de vedere, există un imput informațional care nu poate fi neglijat. A început, de asemenea să apară și literatură de specialitate tot mai „sănătoasă”, foarte multe traduceri, chiar și producție românească.
Primul vin al anului 2015 – Frâncușa de Cotnari – este un vin tradițional de o calitate deosebită, ne asigură Constantin Deleanu, președintele Directoratului companiei Cotnari SA. Este un vin alb, sec, cu o concentrație de alcool de 12%, cu un gust crud, citric, de boabă necoaptă, dar cu o finețe nebănuită la acest soi, aciditate bună, dar ceva mai redusă ca în anii trecuți
Vinul din acest an a aterizat, la propriu, în prima duminică a lunii octombrie, pe platoul de pe dealul Cătălina, în așteptarea sa, sute de oameni din întreg județul Iași fiind părtași la desfășurarea celei de-a patra ediții a festivalului concurs de interpretare a cântecului popular românesc „Cotnari – Primul vin al anului”.
Odată finalizat concursul de interpretare, atenția auditoriului s-a îndreptat către cer, de unde mai multe avioane lansau, unul după altul, parașutiști care, la rândul lor, au realizat un spectacol aerian de excepție. Așa a ajuns la sol și prima sticlă cu vin din producția acestui an, adusă de unul din parașutiști și predată președintelui Deleanu, care a prezentat-o întregii asistențe.
Vânzări mai mari, calitate peste așteptări
Momentul lansării primului vin al anului a prilejuit și un scurt bilanț al anului 2015, din perspectiva producătorului moldav de vinuri. Am aflat, astfel, de la președintele Directoratului companiei că vânzările din prima jumătate a anului au fost mai mari cu 20 % față de aceeași perioadă a anului 2014. Anul trecut vânzările societății au crescut cu doar 5 % față de cele din 2013, când au atins valoarea de 28 de milioane de euro.
„Am avut o vară fierbinte, cu mai puțină ploaie, dar am produs un vin mai calitativ. În luna februarie 2016, când se va stabili care este campionul vinurilor Cotnari, vom vedea care sunt cele mai bune licori din acesta an”, a afirmat Constantin Deleanu. Producția anului 2015, mai spune Deleanu a fost cu 20 % mai mica decât în 2014, adică 18,5 milioane de kilograme de struguri din care se vor produce 13 milioane de litri de vin.
Dan Dumitru Mihalache