România, creștere economică de 3,3% în 2015

România va înregistra anul acesta o ușoară îmbunătățire a activității economice și o creștere moderată, de 3,3%, potrivit analizei riscului de țară al României, realizat de Coface.

Coface estimează pentru România o creștere a Produsului Intern Brut de 3,3% în 2015 și o inflație medie anuală de 0,3%. Potrivit specialiștilor Coface, datoria publică a României se va ridica la 39% anul acesta.

Conform sursei citate, politicile de sprijin vor susține creșterea economică, iar reducerea evaziunii fiscale va influența pozitiv economia României.

„În 2015, cererea internă va fi stimulată de relaxarea politicii fiscale, ca urmare a reducerii contribuțiilor sociale, a reducerii TVA, de la 24% la 9% la produsele alimentare în iunie 2015, și de o reevaluare a pensiilor și a salariilor din sectorul public. Consumul va fi impulsionat de veniturile din sectoarele private, de gospodăriile care, deși au venituri mici, vor beneficia de programe de asistare”, afirmă Coface.

Totuși, specialiștii Coface atrag atenția că, în pofida performanței mai bune a sectoarelor dependente de consum, companiile din sectorul retail sunt printre cele mai afectate de insolvențe în 2015. Ponderea acestora în totalul falimentelor este de 23%. De remarcat este faptul că acest procentaj este și un rezultat al numărului mare de unități care vând cu amănuntul în structura de ansamblu a companiilor românești.

În plus, sectorul de business din România, la fel ca industria de retail, suferă din cauza termenelor lungi de plată a facturilor, de până la 90 de zile.

Potrivit Agerpres, în ceea ce privește sectorul de bancar, Coface subliniază că Banca Centrală va menține politica ratei dobânzii la un nivel scăzut, în timp ce inflația va rămâne sub nivelul-țintă de 2,5%, ceea ce ar putea reduce și mai mult rata rezervelor obligatorii pentru credit.

„În acest context, reducerea continuă a datoriei în valută (mai mult de jumătate dintre creditele restante sunt în valută) a jucătorilor economici ar trebui să se încheie printr-o compensare a creșterii datoriei exprimate în lei. Băncile locale, care sunt în proporție de 90% filiale ale băncilor austriece, franceze, grecești, olandeze, vor continua să își ramburseze datoriile către companiile mamă, în același timp crescându-și și depozitele interne”, spune Coface.

Analiza subliniază și faptul că investițiile în sectorul public vor continua să fie destul de scăzute, din cauza complicațiilor birocratice pentru accesarea fondurilor europene disponibile și a lipsei unei structuri locale adecvate.

„Totuși, vor crește într-un ritm moderat exporturile de lemn, cereale, culturi oleaginoase, fertilizatori, metale, medicamente, mașini, îmbrăcăminte. În topul statelor din care România realizează importuri sunt țările EU 27. Astfel, în 2014, valoarea importurilor a crescut la 44,103 miliarde de euro, de la 41,867 miliarde de euro în 2013. În același timp, exporturile către țările EU 27 au crescut la 37,305 miliarde de euro în 2014, de la 34,508 miliarde de euro în 2013”, menționează analiza.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.