Soția unui fost deputat PSD, arestată preventiv
Cinci dintre cele şapte persoane, reţinute joi, de DNA în dosarul de cumpărare şi trafic de influenţă în care este implicat şi fostul deputat PSD Dorin Lazăr Maior, au fost arestate preventiv, a decis Curtea de Apel Braşov. Printre cei arestaţi se numără un ofiţer al IGPR şi soţia fostului parlamentar.
Potrivit sentinţei Curţii de Apel Braşov, ofiţerul IGPR Moraşanu Vasile, Florina Maior (soţia fostului deputat social-democrat Dorin Lazăr Maior, condamnat într-un alt dosar şi dat în urmărire internaţională după ce ar fi fugit din ţară), Şerban Iulian Tiberiu, George Costin şi Horia Liviu Lascu au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar ceilalţi doi inculpaţi, Tatiana Tănase şi Constantin Mihalcea, au fost arestaţi la domiciliu pentru 30 de zile, cu obligaţia de a nu-şi părăsi domiciliile din Bucureşti, respectiv Braşov, scrie presa locală.
Decizia Curţii de Apel Braşov poate fi contestată în 48 de ore de la pronunţare.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, într-un comunicat, că procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DNA, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 14 octombrie, a şapte persoane, între care şi un ofiţer din cadrul IGPR, acuzate de trafic şi cumpărare de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi spălare a banilor, în timp ce alte patru persoane sunt urmărite penal în acelaşi dosar, pentru aceleaşi infracţiuni.
Cele şapte persoane sunt: Horia Liviu Lascu, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă (una în formă continuată), spălare a banilor şi cumpărare de trafic de influenţă, Tatiana Tănase – două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă (una în formă continuată), ofiţerul din cadrul IGPR Vasile Moraşanu – complicitate la trafic de influenţă, Iulian Tiberiu Şerban – cumpărare de influenţă în formă continuată, Constantin Mihalcea – complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată, Florina Maior – cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă şi George Costin – două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă.
Pe lângă cei şapte, alte patru sunt urmărite penal pentru cumpărare şi trafic de influenţă în cazul „aranjării” unui proces. Între cele patru persoane urmărite penal în acelaşi dosar se află şi fostul deputat PSD de Braşov din legislatura 2000 – 2004 Dorin Lazăr Maior, lider al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, condamnat la şapte ani de închisoare pentru şantaj în dosarul „Romexterra” şi dat în urmărire internaţională, din noiembrie 2013, după ce a fugit din ţară pentru a se sustrage executării pedepsei.
În aprilie 2012, primarul Braşovului, George Scripcaru, declara că a fost ameninţat cu moartea, în biroul său, de către liderul revoluţionarilor braşoveni, Dorin Lazăr Maior, în urma unei dispute privind o sală a Cinematografului Astra, incidentul fiind reclamat Poliţie.
În 13 noiembrie 2013, Dorin Lazăr Maior a fost condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare, pentru şantaj, în dosarul „Romexterra”.
În actualul dosar, Dorin Lazăr Maior este acuzat de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă, Neculai Stan, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, este acuzat de două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, Constantin Baboi, avocat în Baroul Braşov, pentru trafic de influenţă, iar Olga Petrache, pentru complicitate la cumpărare de influenţă.
Potrivit comunicatului, din ordonanţele întocmite de procurori a reieşit că Şerban Iulian Tiberiu, condamnat în 2013 de Judecătoria Braşov la o pedeapsă rezultantă de şapte ani de închisoare, pentru infracţiuni comise cu violenţă, „a căutat diverse persoane, avocaţi sau persoane neimplicate direct în justiţie, pentru „aranjarea” procesului de la Curtea de Apel, în schimb fiind dispus să plătească sume importante de bani”. Şerban încerca astfel să obţină achitarea sa în apelul ce se judecă la Curtea de Apel Braşov.