Muzică sacră şi cântece de seară la Biserica Neagră

Biserica Neagră va fi gazda concertului susţinut de Corul Rahmaninov din Kiel (Germania) marţi, 20 octombrie 2015, de la ora 18:00.

Parte a turneului pe care corul îl desfăşoară în România, concertul va cuprinde muzică sacră occidentală, lucrări ortodoxe şi cântece de seară (Abendlieder). Felix Mendelssohn-Bartholdy, Serghei Rahmaninov, Josef Rheinberger sau Sabin Drăgoi, sunt doar câţiva dintre compozitorii ale căror lucrări vor fi interpretate marţi la Biserica Neagră.

Muzica va fi completată de un mesaj biblic rostit de doamna preot Adriana Florea, din partea Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Braşov.

Condus de dirijorul Gunther Strothmann, Corul Rahmaninov a luat fiinţă în urmă cu 30 de ani, numărând doar 12 cântăreţi la acel moment. Astăzi, corul are aproximativ 60 de membri şi se axează pe interpretarea literaturii corale a cappella din diferite timpuri, stiluri şi limbi. Cu toate că sunt vorbitori de germană, coriştii interpretează piesele în limba originală, precum rusă, georgiană, poloneză, bulgară, cehă şi română.

Biletul de intrare costă 10 lei şi poate fi procurat de la casa de bilete a Bisericii Negre.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.