Sorin Oprescu se plânge la CEDO pentru condițiile din arest

Share:

Război pe toate fronturile pentru Sorin Oprescu. Avocaţii primarului-arestat au două plângeri, una la Colegiul Medicilor, cu privire la igiena din cabinetul arestului, şi alta la CEDO, după ce lui Oprescu i-a fost confiscată insulina. Ei spun că măsurarea glicemiei în cabinetul medical prezintă un risc major de contaminare pentru că acelaşi ac este folosit pentru toţi deţinuţii.

Avocaţii lui Sorin Oprescu vin cu noi reclamaţii faţă de Serviciul de Arest al Poliţiei Capitalei, după ce lui Sorin Oprescu i s-a confiscat insulina din frigider.

Apărătorul edilului suspendat al Capitalei susţine că, în momentul de faţă ar fi pusă în pericol sănătatea şi chiar viaţa lui Sorin Oprescu pentru că medicii de la Paulescu i-ar fi dat două doze injectabile de insulină pe care ar fi trebuit să le facă în maxim un minut, dacă ar suferi o criză.
Timpul de intervenţie al medicului din cabinetul arestului ar fi mult mai mare, de 10 minute, spun avocaţii.

Sorin Oprescu a fost internat, săptămâna trecută, la Institutul de Diabetologie Nicolae Paulescu, cu o glicemie instabilă. El şi-ar fi administrat singur o doză dublă de insulină, lucru ce ar fi dus la dereglări. Avocaţii lui Oprescu spun că acesta şi-a mărit doza de insulină ca să compenseze cu alimentaţia din arest, care nu era adaptată diabeticilor.

Primarul suspendat al Capitalei se află în arest din 6 septembrie, fiind acuzat de luare de mită.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.