Tranzacțiile cu acțiuni la BVB, în scădere cu aproape 25%

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni realizate în această săptămână la Bursa de Valori București (BVB) a scăzut cu 24,48% comparativ cu săptămâna precedentă, până 106,94 milioane de lei, cele mai importante schimburi fiind realizate pe titlurile Romgaz, relevă analiza Puls Capital.

Valoarea totală tranzacționată s-a ridicat în perioada menționată la 288,02 milioane de lei.

Potrivit analizei, cele mai importante schimburi au fost realizate pe titlurile Romgaz (SNG) — 27,89 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) — 18,19 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) — 13,47 milioane de lei, BRD — SG (BRD) — 12,65 milioane lei și Electrica (EL) — 8,54 milioane lei.

Tranzacțiile cu obligațiuni s-au cifrat la 175,79 milioane de lei, cele cu produse structurate la 5,28 milioane de lei, iar cele cu unități de fond la 0,01 milioane de lei. În piața deal s-au efectuat schimburi în valoare de 16,5 milioane de lei.

Potrivit analizei menționate, indicii bursieri au consemnat evoluții negative, cuprinse între minus 0,87% pe indicele BET — FI al SIF-urilor și minus 0,42% pe indicele BET, care arată evoluția celor mai lichide 10 acțiuni. În săptămâna 12 — 18 octombrie, 18 titluri au avut evoluții pozitive, 15 au înregistrat evoluții stabile și 39 au consemnat evoluții negative.

Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe acțiunile Comelf (CMF), care au urcat la 20,88%, SIF Hoteluri (CAOR) — 14,88% și TMK-Artrom (ART) — 8,20%.

Pe de altă parte, cea mai mare scădere s-a înregistrat pe titlurile Electroaparataj (ELJ), de 21,30%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Mecanica Fină (MECE) — 14,97% și Sinteza (STZ) — 10,92%.

„Bursa de la București nu reușește să iasă din trendul lateral din ultimele două luni, în principal din cauza piețelor externe unde predomină în continuare incertitudinea. Săptămâna viitoare printre cele mai așteptate rezultate la trimestrul trei ale companiilor din SUA sunt Coca-Cola, General Motors, Mcdonald’s și Procter&Gamble. Investitorii vor urmări și datele privind evoluția PIB-ului Chinei, care urmează să fie publicate luni dimineața la ora 5,00 (ora României). Totuși, piețele sunt sceptice cu privire la datele economice care sunt publicate de către statul chinez, existând îndoieli privind veridicitatea acestora”, se menționează în analiza Puls Capital.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.