SoNoRo ”The Dreamers” – la un deceniu de existență

0

SoNoRo aniversează un deceniu de existență printr-o ediție specială, în care sărbătorim împreună visele împlinite.

Deschiderea oficială a festivalului are loc pe 30 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni din București, cu piese de Franz Schubert, Gabriel Fauré și George Enescu.

Ediția aniversară cuprinde 18 concerte, la București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița, cu piese atent selectate, inspirate de tărâmul viselor și al visurilor, și titluri sugestive precum: „Journal of Dreams”, „The Night Vision”, „The Dreamers”, „Il Sogno”, „Spoken Dreams”, „Mozart: Radiography of Dreams„.

„În cei zece ani de existență ai Festivalului SoNoRo am visat și imaginat, am interpretat și împărțit cu dumneavoastră multe lucruri, idei sau imbolduri, artistice, personale, intense și iesite din comun. Am mizat pe parteneriate pe termen lung, care au la bază încredere, calitate, punctualitate și promisiuni respectate, și pe faptul că toate părțile implicate au de câștigat, că putem aduce drept garanție calitatea artistică și organizatorică.

Rezultatul înseamnă o decadă de muzică bună, alături de prieteni vechi și noi. Mulți dintre aceștia se vor întoarce în luna noiembrie pentru a sărbători împreună aniversarea acestor minunați zece ani de SoNoRo.

Marele poet mexican Octavio Paz remarca cu înțelepciune: „Meritați-vă visul!” Și noi vom face totul pentru a ni-l merita, transformând SoNoRo The Dreamers în două săptămâni magice și încântătoare. Fiți alături de noi în această lume de vis!”

Răzvan Popovici, Director SoNoRo, și Diana Ketler, Director artistic SoNoRo

Peste 35 de artiști internaționali, muzicieni binecunoscuți publicului SoNoRo și membri de renume ai elitei muzicale europene, vor lua parte anul acesta la festival: pianistul Konstantin Lifschitz, violoniștii Philippe Graffin, Anna-Liisa Bezrodny, Marc Bouchov, Alissa Margulis, Daniel Rowland, violonceliștii Alexander Bouzlov, Alexander Chaushian, Jan-Erik Gustaffson, clarinetistul Michel Lethiec, acordeonistul Srdjan Vukasinovic, duo-ul Lucian Ban și Mat Maneri, Cvartetul Casal și orchestra elvețiană Chaarts.

Publicul bucureștean va avea douăsprezece ocazii să intre in atmosfera festivalului, începând cu spectacolul de deschidere de la Palatul Cotroceni și continuând cu serate muzicale în sălile de spectacol din Palatul Cercului Militar Național, ARCUB – Gabroveni, The Ark, Institutul Cultural Român, Palatul Bragadiru, Muzeul Național de Artă al României, Ateneul Român și la Catedrala Sfântul Iosif.

Ultimul concert din București, „Dream on – Happy Birthday, SoNoRo!”, are loc la Palatul Bragadiru, iar programul este o surpriză oferită publicului de renumitul violonist Gilles Apap și artiștii SoNoRo.

După experiențele extrem de plăcute din anii precedenți, SoNoRo a pregătit anul acesta două Saloane muzicale, alături de criticul literar Marius Chivu și Edmond Niculuşcă, președintele A.R.C.E.N., găzduite de ARCUB – Gabroveni în București și de Banca Națională a României, sucursala din Cluj-Napoca.

La cele de mai sus se adaugă continuarea colaborării cu Universitatea de Artă si Design din Cluj-Napoca, concretizată în producerea unor obiecte unicat, de colecție, inspirate de atmosfera și vizualul festivalului. Produsele vor fi disponibile la vânzare la toate concertele SoNoRo din București și din țară.

A X-a ediție SoNoRo prilejuiește și lansarea unui nou album – Lived and Dreamed – avându-i ca protagoniști pe patru dintre membrii Ensemble Raro, ansamblul „in residence” al Festivalului SoNoRo: Diana Ketler, Alina Pogostkina, Răzvan Popovici și Bernhard Naoki Hedenborg. Repertoriul include cvartetele cu pian ale lui Josef Suk și Antonín Dvořák și Povestea lui Leoš Janáček pentru violoncel și pian.

SoNoRo continuă expansiunea națională printr-un concert organizat în premieră la Arad și, la nivel internațional, printr-un concert organizat pe 30 noiembrie 2015, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, în renumita Carnegie Hall din New York.

Programul complet al festivalului SoNoRo poate fi găsit pe www.sonoro.ro, iar biletele şi abonamentele sunt disponibile prin reţeaua Eventim – magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti, librăriile Humanitas şi online, pe www.eventim.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casele de bilete ale sălilor de concert, în serile evenimentelor SoNoRo.

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (10 ani), SoNoRo-Inteferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (9 ani), SoNoRo On Tour (8 ani), SoNoRo Arezzo (5 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite în clădiri de patrimoniu din România (3 ani), și SoNoRo Sofia (2 ani).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.