Stocarea de energie, prioritate pentru România

0

Stocarea de energie trebuie să devină prioritate pentru România iar țara ar trebui, mai degrabă, să-și mărească numărul de consumatori mari în rândul celor de tip industrial decât să exporte energie, a declarat joi vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă.

„Stocarea de energie pentru România trebuie să devină prioritate. Este inadmisibil să ai o supracapacitate de producție de energie electrică și să faci export de energie electrică. Este similar cu a exporta orice altă materie primă, de pildă lemn. Energia electrică trebuie consumată aproape de locul de consum — și ar fi mult mai bine pentru România să își mărească gradul de consumatori mari în rândul celor de tip industrial decât să exporte energie”, a explicat vicepreședintele ANRE, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, stocarea și stațiile de alimentare cu energie electrică pot fi pachet pe care operatorii de distribuție să îl supună analizei ANRE.

Producția de energie electrică s-a cifrat la 43,33 miliarde KWh în primele opt luni ale acestui an, în creștere cu 4,4% față de perioada similară a anului trecut, iar consumul final de energie electrică a urcat cu 6,2%, la 34,98 miliarde KWh, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Exportul de energie electrică a fost de 6,72 miliarde KWh, în creștere cu peste 45% (2,09 miliarde KWh) față de primele opt luni ale anului trecut.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.