Primarii care refuză arborarea drapelului îşi pierd mandatele

Deputatul PSD Mircea Duşa, ministru al Apărării, a iniţiat un proiect potrivit căruia mandatul unui primar va înceta de drept, înainte de termen, dacă refuză arborarea drapelului naţional sau purtarea eşarfei tricolore la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor.

Ministrul Apărării Mircea Duşa a apreciat, în expunerea de motive a proiectului de modificare a legii statutului aleşilor locali, că, în prezent, nearborarea drapelului naţional şi refuzul primarului de a purta eşarfe tricolore sau purtarea unei eşarfe de alt model se sancţionează cu amendă între 2.500 şi 5.000 lei, dar măsura nu este suficientă. Astfel proiectul introduce sancţiunea încetării mandatului, dacă primarul refuză arborarea drapelului naţional, purtarea eşarfei tricolore la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor.

„Existenţa unor situaţii în care unele autorităţi şi instituţii publice nu au respectat prevederile legale menţionate, asumându-şi achitarea amenzii prevăzută în lege, demonstrează că măsura incriminatorie nu asigură exigenţa care să îndrepte comportamentul acestora. Se impune astfel o incriminare corespunzătoare a faptelor, de la măsurile pecuniare, la măsura încetării mandatului aleşilor locali care nu respectă prevederile legale„, a susţinut Duşa.

Propunerea legislativă a fost depusă la 19 octombrie şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor.

Potrivit legii statutului aleşilor locali în vigoare, primarii îşi pierd mandatul în caz de demisie, incompatibilitate, schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, condamnarea, prin hotărâre judecatorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate, punerea sub interdicţie judecatorească, pierderea drepturilor electorale, pierderea, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales sau prin deces.

Un alt proiect de lege, depus la începutul lui octombrie de un grup de 36 de parlamentari PSD şi UNPR, prevede reintroducerea în Codul Penal a pedepselor cu închisoarea de la 1 an la 3 ani pentru infracţiunea de dispreţ pentru însemnele naţionale, iniţiatorii considerând că dezincriminarea acestor fapte poate duce şi la omiterea arborării drapelului României.

Potrivit proiectului, fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se va pedepsi cu închisoarea de la 1 an la 3 ani. Fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

La începutul lunii septembrie, Ministerul Afacerilor Interne a cerut prefectului de Covasna să verifice respectarea legii şi să dispună sancţiuni, după ce veterani de război au susţinut că nu au fost lăsaţi de către reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe să arboreze drapelul naţional pe clădirea instituţiei. Veteranii de război au manifestat în faţa primăriei cu prilejul împlinirii a 71 de ani de când oraşul a fost eliberat de sub ocupaţie străină în timpul celui de-al doilea război mondial.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.