Orban vrea solidaritate europeană în problema migrației

0

În cadrul Congresului PPE de la Madrid, Viktor Orbán, prim-ministrul ungar, a cerut urgentarea solidarităţii europene şi dezbateri sincere cu privire la situaţia imigraţiei.

Premierul ungar a accentuat că, dacă UE nu poate să-şi apere frontierele în graniţele Greciei, ţară considerată poarta estică a Balcanilor, atunci acest lucru trebuie făcut la poarta vestică a regiunii, la graniţa Ungariei şi Sloveniei. Viktor Orbán a vorbit şi despre faptul că actuala criză a migraţiei este capabilă să destabilizeze întregul continent european.

La rândul său, președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a criticat joi, la Madrid, pe liderii statelor membre ale Uniunii Europene pentru modul în care gestionează criza refugiaților și a calificat drept ‘naive’ disputele pe acest subiect atât timp cât Europa nu reușește să oprească la granițele sale valul de migranți, relatează Reuters.

Aflat în capitala spaniolă ca invitat la Congresul Partidului Popular European (PPE), Tusk s-a referit atât la liderii europeni care susțin necondiționat adoptarea unor măsuri de consolidare a controalelor la granițele externe ale Europei, cât și la cei care le solicită celorlalte state membre să manifeste ‘solidaritate’ și să preia din povara reprezentată de numărul mare de refugiați.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.