Cardul de sănătate, mărul discordiei între medici şi pacienţi!

0

Medicii de familie din Caraş-Severin sunt hotărâţi să nu mai consulte persoanele care nu au card de sănătate. Aceştia sunt nemulţumiţi că lunile anterioare nu le-au fost decontate aceste servicii, deşi aşa li s-a promis.

Cadrele spun că s-au săturat să facă voluntariat deoarece nu au primit banii nici pe investigaţiile efectuate atunci când sistemul SIUI a fost blocat. Pentru rezolvarea acestor probleme medicii solicită Ministerului Sănătăţii să implementeze un nou program mult mai performant care să nu se mai blocheze deoarece bolnavii sunt primi care au de suferit, a declarat preşedintele Asociaţiei medicilor de familie din Caraş-Severin, Maria Preda.

Ultimul ordin, spune că asiguraţii pot primi servicii medicale dacă nu pot prezenta sau utiliza cardul, fără a fi explicate situaţiile în care nu pot să-l prezinte sau să-l utilizeze. Unele case de asigurari,  pe site-ul propriu, a interpretat ordinul şi a facut precizări în sensul că nu pot prezenta cardul pentru că nu le-a fost emis sau nu l-au primit.  Ordinul acesta se referă strict la siguranţa pacientului că va primi serviciul la care are dreptul, nu inchide însă bucla. Adică nu precizează că serviciul va fi platit de asigurator. Pentru acest lucru ar fi trebuit ca ordinul, care arată ce articole din norme s-au modificat să modifice şi articolele care se referă şi la decontare. Deci cardul este obligatoriu şi nu prea. E obligatoriu să dai servicii medicale, dar ei nu sunt obligaţi de nimic să le deconteze, au declarat reprezentanţii medicilor de familie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.