Bănicioiu: Proiectul Legii vaccinării, înaintat Parlamentului

0

Proiectul de lege privind vaccinarea va fi înaintat Parlamentului într-o săptămână sau două, a anunțat, luni, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, prezent la dezbaterea cu tema „Vaccinarea obligatorie – pro sau contra”, organizată de grupul parlamentar PSD.

„Într-o perioadă foarte scurtă de timp, adică săptămâna viitoare sau cealaltă, vom înainta legea către Parlament. (…) Este încă un lucru pe care îl discutăm, este unul dintre punctele pe care le discutăm, dar și în procedura parlamentară oamenii trebuie să știe că până la adoptarea de către Camera decizională — care va fi în acest caz Camera Deputaților — se pot aduce amendamente și completări. (…) Eu susțin în primul rând informarea și posibilitatea părintelui de a alege, însă vreau să vă spun că, indiferent de părerea mea personală, sunt foarte atent la ceea ce propun specialiștii. Eu am doar un singur vot în Camera Deputaților. (…) Nu amprenta părerii mele s-a impus aici, ci părerea specialiștilor. Deci, nu părerea mea va conta atât de mult pe cât v-ați imagina dvs, ci doar ce spun cei din grupul de lucru de la minister”, a spus ministrul la finalul dezbaterii.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.