Riscul căderii guvernului de la Chișinău persistă

0

Doar liberalii au declarat tranșant că nu vor susține joi moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de premierul Valeriu Streleț, în timp ce democrații sunt suspectați că ar putea face jocul opoziției proruse. În aceste condiții, experții consideră că există un risc ridicat ca guvernul condus de premierul Valeriu Streleț să nu supraviețuiască moțiunii de joi, comentează presa locală.

Mai mult, președintele parlamentului, Andrian Candu, din partea Partidului Democrat, l-a acuzat pe premier că pune interesele partidului mai presus de cele ale alianței și ale țării. Dacă această atitudine va continua, președintele legislativului nu exclude că ar putea vota demiterea executivului.

Actuala coaliție de guvernare de la Chișinău — Alianța pentru Integrare Europeană-3 (AIE-3) — grupează Partidul Liberal Democrat (PLDM), condus de premierul Valeriu Streleț după arestarea lui Vlad Filat într-un răsunător dosar de corupție, Partidul Democrat (PD), al lui Marian Lupu, și Partidul Liberal (PL), condus de Mihai Ghimpu.

În cazul căderii actualului guvern, criza social-economică și de imagine a Republicii Moldova s-ar putea aprofunda, iar relațiile financiare cu Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială (BM), Uniunea Europeană (UE) ar putea să intre în blocaj, potrivit experților, citați de Radio Chișinău. Mai mult, conform acestora, România ar putea suspenda ajutorul în valoare de 150 de milioane de euro promis autorităților moldovene.

În situația creată, afirmă analistul Anatol Țăranu, totul va depinde de faptul dacă PD va încerca să forțeze situația legată de moțiunea de cenzură pentru a-și întări propriile poziții și de a impune noi condiții în cadrul alianței.

‘Probabilitatea ca guvernul Streleț să cadă este destul de mare. Totul depinde de analiza și scenariile care au fost făcute în cadrul PD. Se va încerca să se instituie un soi de guvern tehnocrat, susținut de trei partide’ (PD, Partidul Socialist și comuniști), a declarat Anatol Țăranu.

Liderii politici de la Chișinău se află într-o situație complicată, este de părere și expertul Roman Chirca. ‘În cazul în care se optează pentru un guvern de stânga, prorus, vom asista la blocarea tuturor relațiilor financiare cu organismele internaționale, fapt ce va arunca Republica Moldova într-o criză de proporții. Ori, schimbarea de putere va duce la blocarea reformelor, ieșirea din proiectul european, suspendarea acordului de împrumut al României și, cel mai probabil, încetarea de plăți până la sfârșitul anului’, a declarat el, citat de Radio Chișinău.

Socialiștii și comuniștii, care au semnat împreună moțiunea împotriva guvernului Streleț, dețin împreună 44 de mandate. Pentru ca guvernul să fie demis este nevoie de 51 de voturi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.