Castel scos la licitație

Share:

Castelul Teleki de la Comlod, la a doua licitaţie. Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud încearcă pentru a doua oară să vândă Castelul Teleki de la Comlod, monument istoric de importanţă naţională ajuns în paragină.

Preţul de pornire a licitaţiei care va avea loc vineri, 6 noiembrie va fi de 493 780 lei, sumă stabilită de un evaluator angajat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. Dacă la precedenta licitaţie nu s-a prezentat niciun client, de data aceasta administraţia judeţeană speră ca lucrurile să stea altfel, pentru că au fost cumpărate două caiete de sarcini.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan spune că depunerea ofertelor de cumpărare poate fi făcută până miercuri, 4 noiembrie.

„Avem două caiete de sarcini achiziţionate pentru participarea la licitaţia pentru acest imobil. Cei care doresc să achiziţioneze acest caiet de sarcini în baza căruia pot obţine toate informaţiile despre acest castel, pot să o facă până în data de 4 noiembrie, ora 16.00. De asemenea, ofertele pentru achiziţia castelului pot fi făcute şi depuse la registratura Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud tot până în 4 noiembrie, ora 16.00”, a mai spus Ivan.

Castelul Teleki de la Comlod, care are o suprafaţă de circa 7 000 de metri pătraţi a fost construit în anul 1756, dar a fost transformat în sediu agricol în perioada comunistă.

Acum, experţii apreciază că ar fi necesară o investiţie de circa 1 000 000 de euro pentru a i se reda strălucirea de odinioară.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.