Institutele Palas și ISPIF, în subordinea Ministerului Agriculturii
Ministerul Agriculturii vrea să ia în subordine două institute de cercetare: Palas și ISPIF, să le șteargă datoriile și să le pună pe „făgașul normal”, a declarat miercuri, la Indagra, ministrul de resort, Daniel Constantin.
„Problemele sunt foarte multe acolo (la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Palas n.r.). Din acest motiv procesul de reorganizare, din câte am discutat cu președintele ASAS (Academia de Științe Agricole și Silvice n.r.), nu s-a realizat așa cum și-ar fi dorit și domnia sa și eu. Dar până atunci avem două obiective imediate. În primul rând, institutul Palas pe care vrem să îl trecem în subordinea ministerului, să îi ștergem din datorii și să îl repunem făgașul normal și în al doilea rând ISPIF (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare — ‘ISPIF’ București n.r.). Acolo chiar avem nevoie, lucrăm în acest moment cu cei care sunt specialiști pe zona aceasta, la zona de proiectare, de extindere și reabilitare a sistemului de irigații. Avem un nucleu de specialiști extrem de important”, a afirmat Daniel Constantin, potrivit Agerpres.
Ministrul Agriculturii a subliniat că sunt probleme la toate institutele de cercetare din agricultură pentru că au datorii istorice, însă acestea să află în subordinea ASAS.
„Am o discuție de trei ani de zile cu cei de acolo, am vrut să restructurăm tot sectorul de cercetare, să ștergem toate datoriile, să le trecem sub o altă de organizare, sigur, păstrând ASAS ca un for științific care să hotărască ce trebuie făcut pe zona de cercetare, dar cred că trebuie o altă formă de management, ca să spun așa. Sigur, și cu participarea Academiei”, a explicat Daniel Constantin.
De asemenea, șeful MADR a adăugat că aceste institute de cercetare din subordinea ASAS sunt înregistrate la Ministerul de Finanțe cu 70.000 de hectare, dar în realitate mai dețin în jur de 30.000 de hectare, iar pe rolul instanțelor de judecată mai sunt sute de procese ale ASAS pentru că foarte multe comisii locale au dat terenuri de la institute fără să țină cont că trebuia și acceptul ASAS.