Părinţii care nu îşi vaccinează copiii vor răspunde penal

0

Elaborarea unui ghid al vaccinării, distribuit viitoarelor mame, dar şi prezentarea rapidă a proiectului legii vaccinării şi susţinerea activităţii Institutului Cantacuzino sunt prevăzute într-un document semnat de ministrul Sănătăţii.

Documentul prevede că informarea şi educarea părinţilor în ceea ce priveşte modul de acţiune şi efectele vaccinurilor sunt obligaţii ale Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, direcţiilor de sănătate judeţene, medicilor şi specialiştilor.

De asemenea, documentul prevede elaborarea unui raport anual al vaccinării, cu informaţii relevante referitoare la situaţia vaccinării, dar şi realizarea de campanii naţionale de informare în legătură cu vaccinarea, consecinţele şi efectele acesteia, derulate în maternităţi şi spitale de copii.

Subiectul este cu atât mai important, cu cât România s-ar putea confrunta cu o epidemie de pojar.

Semnalul de alarmă a fost dat de specialişti, la dezbaterea „Vaccinarea pro şi contra”, care a avut loc, recent, la Bucureşti. În doi ani peste o mie de români au făcut rujeolă, iar 13 copii şi-au pierdut viaţa.

Specialiştii atrag atenţia că rata de vaccinare trebuie să depăşească 95%, fiind o boală extrem de contagioasă şi periculoasă din cauza complicaţiilor.

Au apărut şi multe cazuri de tuse convulsivă la copiii nevaccinaţi, uneori cu forme severe de îmbolnăvire.
Sunt motive pentru care Legea vaccinării obligatorii a fost cerută cu insistenţă.

Ministrul Sănătăţii a promis că proiectul de lege ajunge în parlament în cel mult două săptămâni. Dintre prevederi amintim: imunizarea şi asigurarea stocurilor pentru 9 vaccinuri obligatorii, copiii nevaccinaţi ar putea să nu fie primiţi în colectivităţi, iar părinţii care refuză vaccinarea ar putea fi acuzaţi de rele tratamente aplicate minorilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.