Ani grei de închisoare pentru membrii clanului Bercea
Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a primit 12 ani şi 11 luni de închisoare, iar Izaura Anghel 4 ani şi 6 luni, în dosarul de şantaj cu fratele lui Traian Băsescu. De asemenea, Marius Constantin a primit 4 ani şi 6 luni de închisoare, iar Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial, va sta 3 ani şi 9 luni în spatele gratiilor.
Sentinţă uriaşă pentru membrii familiei Anghel în dosarul de şantaj la Mircea Băsescu.
Tribunalul Constanţa a dictat astăzi primele condamnări în dosarul de şantaj la Mircea Băsescu. Fiul lui Brcea Mondial a fost condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare.
Marius Constantin: 4 ani şi şase luni cu executare
Fănica Anghel: 3 ani şi 9 luni cu executare
Izaura Anghel: 4 ani, 5 luni şi 10 zile
Grinica Anghel: măsura educativa neprivativă de libertate – 6 luni (fără executare)
Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a spus că a cerut în plus daune morale de 1 milion de euro pentru clientul său, precizând că instanţa este cea care va decide valoarea despăgubirilor. El a menţionat că acţiunea civilă este întemeiată pe faptul că a fost adus un prejudiciu de imagine clientului său, dar şi presiunea la care a fost supus de către inculpaţi în urma acţiunilor de şantaj.
Soţia lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin şi Grinică-Ion Anghel, precum şi fiica şi ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa, la sfârşitul lunii iunie 2014, fiind acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.
Potrivit rechizitoriului procurorilor constănţeni, în 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromiţăţoare, de corupţie, în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa.
În 26 martie 2014, Florin Anghel, împreună cu mama sa, Fănica, l-au ameninţat şi pe Marian Căpăţână, martor în dosar, pentru a-l determina să dea suma de 280.000 de euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor. Ulterior, în 26 mai şi 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, şi fratele minor al femeii, Grinică Ion Anghel, au mers din nou la Mircea Băsescu, cu aceleaşi ameninţări despre pretinsa implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a-l determina să le dea cei 280.000 de euro.
Conform sursei citate, în 29 mai 2014, cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fiind prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie.