35 de sirieni au murit în raiduri aeriene asupra unor spitale

0

Cel puţin 35 de sirieni, pacienţi şi personal medical, au fost ucişi şi 72 răniţi în cursul unei ‘recente şi semnificative creşteri’ a numărului loviturilor aeriene asupra spitalelor din Siria, a anunţat joi organizaţia Medici fără Frontiere (MfF), relatează AFP.

Creşterea numărului loviturilor aeriene, pentru care organizaţia nu a identificat o cauză, a început la sfârşitul lui septembrie şi a făcut să fie lovite în total 12 spitale în provinciile Idleb, Alep şi Hama, dintre care şase sunt susţinute de MfF.

‘În total, şase spitale au fost constrânse să-şi înceteze activităţile… şi patru ambulanţe au fost distruse. (…) Accesul la servicii de urgenţă, de maternitate, de pediatrie şi de îngrijire primară rămân grav compromise în aceste zone’, precizează MfF.

Potrivit comunicatului organizaţiei, ‘zeci de mii de persoane au fost forţate să-şi părăsească domiciliile’ din cauza atacurilor. ”După peste patru ani de război, rămân siderat să văd în ce măsură dreptul internaţional umanitar poate fi atât de uşor desconsiderat de diferitele părţi implicate în conflict”, a afirmat Sylvain Groulx, şeful misiunii MfF în Siria.

Conflictul din Siria declanşat în martie 2011 s-a soldat deja cu peste 250.000 de morţi, 6,5 milioane de strămutaţi în interiorul ţării şi 4,2 milioane de refugiaţi peste hotare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.