Sanatate — 29 octombrie 2015
Producătorii de medicamente avertizează

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) atrage atenția asupra faptului că ultima rectificare bugetară, deși pozitivă, nu a adus niciun ban în plus la bugetul medicamentelor, iar autoritățile îi obligă, în continuare, pe producătorii de medicamente să susțină integral tratamentul pentru tot ceea ce depășește bugetul de stat, fixat la nivelul consumului din anul 2011.

“Autoritățile au declarat că sistemul de sănătate românesc are suficienți bani și nu are nevoie de fonduri suplimentare. Le reamintim că bugetul alocat medicamentelor este cu mult sub nevoile de tratament ale pacienților români.

Este nevoie de încă cel puțin 1,25 miliarde lei pentru ca toți pacienții români să poată beneficia de tratament, bani ce nu au fost alocați în cadrul ultimei rectificări.

Pacienții sunt încă lăsați în voia sorții, iar noi, companiile producătoare de medicamente, suntem forțate să le sprijinim tratamentul prin taxa clawback”, a declarat președinte ARPIM, Călin Gălășeanu, potrivit unui comunicat remis joi Agerpres.

Potrivit sursei citate, în trimestrul II al anului 2015, taxa clawback a ajuns la un procent de 24% din vânzările medicamentelor, cu mult peste estimările Cegedim și ale industriei care, pornind de la scăderea pieței, anticipau un procent, “p” între 15 — 20%.

“Suprataxa calculată conform formulei actuale a înregistrat până acum creșteri de la trimestru la trimestru. Estimăm că pentru trimestrul trei al anului 2015, primul în care întreaga piață a operat cu prețurile noi, mai mici, ale medicamentelor, procentul “p” al taxei clawback va fi în jurul valorii de 10%, sub nivelul celui din trimestrul doi.

Însă, chiar și așa, sunt companii farmaceutice care își vor retrage medicamente de pe piață pentru că nu-și mai pot susține activitatea în România. În cazul în care estimările noastre nu vor reflecta realitatea, iar procentul, “p” al taxei va fi peste 10%, ne vom confrunta cu un număr și mai mare de medicamente ce vor dispărea de pe piață.

Unele dintre ele sunt fără alternativă terapeutică fapt care va pune în dificultate zeci de mii de pacienți români. Ne dorim să rămânem în continuare alături de pacienții români, însă presiunile economice la care ne supun autoritățile din România fac imposibilă supraviețuirea noastră pe această piață”, relevă sursa citată.

Gălășeanu susține că se impune creșterea bugetului alocat medicamentelor, înlocuirea mecanismului actual de calcul ”cu unul just”, sustenabil și creșterea nivelului de transparență al datelor folosite în calculul suprataxei.

”Companiile membre ARPIM înțeleg necesitatea de a implementa un mecanism al taxei clawback, ca o măsură temporară de a ajuta sistemul de sănătate, însă subliniază faptul că formula actuală este în defavoarea pacienților și a sistemului.

ARPIM a propus autorităților o variantă de calcul non-discriminatorie, sustenabilă, echitabilă care se bazează pe contribuția fiecărei companii în parte, indiferent dacă aceasta este producătoare de medicamente originale sau generice.

Fără însă a crește bugetul alocat medicamentelor astfel încât să fie adaptat la nevoile de tratament ale anului 2015, industria va continua să suporte integral povara deficitului bugetar cu consecințe dramatice asupra mediului investițional în industria farmaceutică și mai ales cu consecințe dezastruoase privind accesul pacienților la tratamente inovatoare”, se mai în comunicatul citat.

Related Articles

Share

About Author

CorneliaDraghici

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *