Ponta îl trimite pe Voronin la un „control psihiatric”

Share:

Premierul Victor Ponta i-a transmis un mesaj dur, pe Facebook, fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin. Ponta îl invită pe Voronin să meargă la un „control psihiatric”, după ce fostul lider moldovean a spus că premierul român ar fi cumpărat 2.000 de hectare de teren la Odesa.

„Am decis, duminică îi invit pe Vladimir Voronin (reprezentantul Comuniștilor din Moldova) și pe Dan Tapalagă (reprezentantul Securiștilor din România) să vizităm hectarele de la Odesa! Sau mai bine să îi duc pe amândoi la un control psihiatric? Sau la detectorul de minciuni?”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Reacţia lui Victor Ponta vine după ce liderul comuniştilor din Moldova, Vladimir Voronin, l-a acuzat pe fostul premier Valeriu Streleţ că a cumpărat, împreună cu Vlad Filat şi Victor Ponta, peste 2.000 de hectare în oraşul ucrainean Odesa. „Dumneavoastră (Valeriu Streleţ – n.r.) împreună cu doi parteneri, Filat şi un oarecare Victor Ponta, cu ce scop aţi cumpărat peste 2000 de ha în oraşul Odesa (…)”, a întrebat Vladimir Voronin, în cadrul dezbaterilor la moţiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Streleţ, care a fost aprobată.

Valeriu Streleţ a respins acuzaţiile liderului comunist.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.