Morții din Club Colectiv, identificați. 35 de răniți, în stare gravă!

0

35 de răniţi sunt în stare gravă. Mulţi dintre răniţi au arsuri pe 50% din suprafaţa corpului. De asemenea, toate persoanele decedate în clubul Colectiv au fost identificate la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti.

Eroul-dispărut Claudiu Petre a fost identificat duminică dimineaţă la IML. Trupurile neînsufleţite ale lui Andrei Petru Bucă şi Livia Stan au fost, de asemenea, identificate.

Reprezentanţii Spitalului Militar, unde se află 14 dintre răniţii de la club Colectiv: „Vom fi într-o stare de urgenţă permanent. Este o boală imprevizilă. Situaţia se poate schimba dramatic de la o oră la alta. Participarea umană şi profesională este absolut deosebită. Ne-am simţit ca-n tranşee…Pacienţii sunt aproape de nerecunoscut…Avem un caz dramatic al unui tânăr foarte grav rănit. Iubita lui a murit chiar lângă el, dar el nu ştie încă şi nici nu-i vom spune pentru că nu este momentul să complicăm şi mai mult lucrurile. Când îl întrebăm ce-l doare, spune că îl doare sufletul”.

Bilanţul morţilor din incendiul de la Club Colectiv a ajuns la 28. O tânără de 31 de ani s-a stins, duminică, la Spitalul Bagdasar Arsenie, unde ajunsese cu arsuri grave pe o suprafaţă mare din corp.

Autorităţile au făcut publică, sâmbătă, lista cu tinerii decedaţi în incediul de la Club Colectiv şi care au putut fi identificaţi. 23 din cei 27 de morţi au fost identificaţi la IML, iar trei trupuri rămân încă necunoscute. Încă un tânăr a murit la Spitalul Universitar, la scurt timp de la incendiul izbucnit vineri seară.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.