Alin Anastasescu, unul din patronii Clubului Colectiv, reținut!
Alin George Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a fost reținut luni seară de procurorii Parchetului General.
Alin Anastasescu a fost scos din sediul Parchetului încătuşat, puţin după ora 18.30, el fiind reţinut pentru 24 de ore.
Ceilalţi doi acţionari, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, sunt şi ei la audieri. El va da o declarație în fața procurorilor cu privire la incendiul de la club din noaptea de vineri. Urmează ca și ceilalți doi acționari, Alin Anastasescu și Paul Gancea, să ajungă la Parchetul General pentru a fi audiați.Toți trei au fost citați cu mandat. Cei trei sunt cercetaţi pentru UCIDERE DIN CULPĂ şi VĂTĂMARE DIN CULPĂ.
Procurorul de caz de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a stabilit că cei trei asociaţi ai firmei Colectiv Club, care deţin clubul, trebuie să fie din nou audiaţi, după ce aceştia au răspuns întrebărilor anchetatorilor şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, la scurt timp după incendiul în care au murit 30 de oameni şi alţi aproximativ 200 au fost răniţi.
Martori ai tragediei de la Clubul Colectiv urmau să fie şi ei audiați luni la Poliția Capitalei, după ce procurorii vor dispune acest lucru, au anunțat pentru Agerpres surse din DGPMB.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat de la Parchetul Capitalei ancheta în cazul incendiului de la Clubul Colectiv.”Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul, de urmările grave ale acestuia și constatând că pentru finalizarea urmăririi penale este necesar a se efectua o multitudine de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorități, fiind necesară și alocarea de resurse logistice suplimentare”, anunța sâmbătă, printr-un comunicat de presă, Parchetul General.
O echipă de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică — Biroul de criminalistică efectuează, împreună cu efective de polițiști de la IGPR — DIC și Serviciul Omoruri din DGPMB, cercetări la fața locului.
Acţionarul principal al Colectiv Club SRL, firma care deţine clubul în care s-a produs tragedia, este Alin Anastasescu, acesta mai având alţi doi asociaţi. Alin George Anastasescu deţine 47% din acţiuni, Costin Mincu 23% şi Paul Cătălin Gancea 30%.
Alin George Anastasescu este din Voluntari, judeţul Ilfov, şi are 28 de ani. Costin Mincu are 36 de ani şi este din Bucureşti, sectorul 6, iar Paul Cătălin Gancea are 28 de ani şi este tot din Bucureşti, sectorul 6.
Pe pagina sa de Facebook, Alin Anastasescu menţionează că este managing partner şi co-fondator al clubului, iar pe contul Linkedin Alin Anastasescu precizează este absolvent al Facultăţii de Arte.
Din mai 2013, el este co-fondator şi managing partner la Clubul Colectiv, iar din ianuarie 2011 este şi producător la Cevadevis.ro., unde a realizat matriale de publicitate pentru branduri cunoscute şi a mai organizat evenimente la firma Sasquatch pentru brandul Mountain Dew. Anastasescu a mai lucrat pentru compania Emagic Entertainment/Danube Event Services la organizarea unor concerte pe care renumite trupe internaţionale le-au susţinut în România.
Clubul Colectiv se află pe strada Tăbăcarilor nr. 7 din Sectorul 4 al Capitalei şi funcţionează într-o hală din fosta fabrică „Pionierul”. Vineri seară, clubul găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – „Mantras of war”. Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.