Secţie de arşi de 4 milioane de euro, nefolosită la Floreasca

Situaţie incredibilă la Spitalul Floreasca. Deşi spitalul a inaugurat de curând o secţie specială pentru arşii grav, în care s-a băgat aparatură de peste 4 milioane de euro, aceasta nu este folosită. Mai mult, secţia nu are suficient personal. Chiar în ziua incendiului de la club spitalul publica un anunţ de angajare.

Secţia de arşi a spitalului Floreasca este unică în ţară şi este destinată special pacienţilor în stare gravă, aşa cum sunt răniţii de la clubul Colectiv. Pentru dotarea secţiei s-au investit peste 4 milioane de euro în aparatură, între care se numără o uzină de aer steril care intră prin plafon şi o cameră pentru oxigenoterapie hiperbară. Unitatea a fost inaugurată la începutul lunii aprilie şi are doua săli de operaţie şi saloane pentru îngrijirea simultană a şase pacienţi cu arsuri grave, relatează Romaniatv.net.

„Unitatea dispune de toate dotarile pentru a beneficia de asistenta multidisciplinara. Echipamentul acesta se adreseaza unui singur pacient, pacient grav. .. oxigenoterapie hiperbara. Este o procedura care ne ajuta sa scurtam perioada de vindecare, ajuta oxigenarea tesuturilor si superficializarea arsurilor grave sa facem pacientul in stare mai putin grava”, a declarat Ioan Lascăr.

Construcţia şi dotarea secţiei a durat 15 ani şi deşi s-au investit o mulţime de bani, nu este încă folosită.

„S-a inaugurat această unitatea care e in stare de a fi functională. Saptămâna trecuta a avut o problema tehnică pe partea de instalatie de aer. Problema este în curs de a fi remediata. Pacientii nu pot si mutati pe cele 5 paturi pentru ca protocolul impune ca ei toţi să fie în aceeaşi locaţie. nu pot mearge de la un etaj la altul”, a declarat a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Şi Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirugie Plastică a Spitalului „Floreasca”, a recunoscut că unitatea are probleme tehnice, dar susţine că şi dacă nu erau probleme pacienţii nu ar fi fost trataţi acolo deoarece nu sunt suficiente locuri.

„E prea mică, în materie de capacitate, pentru situaţia de acum. Tocmai acum ne-am adunat într-o şedinţă şi, pe măsură ce pacienţii vor evolua, îi vom putea muta, eventual, acolo”, a declarat Ioan Lascăr pentru tolo.ro.

Previziunile pentru supravieţuitorii incendiului din Club Colectiv nu sunt cele mai bune. 90 dintre ei sunt în stare gravă şi critică, iar autorităţile spune că numărul deceselor, care a ajuns până în prezent la 30, s-ar putea dubla. 27 de persoane au murit la scurt timp de la incendiu, iar alte trei tinere s-au stins duminică, la spital, în ciuda eforturilor medicilor de a le salva vieţile.

Încă o tânără rănită în incendiul din Club Colectiv a murit duminică după-amiază, în spital. Aceasta era internată la spitalul Bagdasar, unde duminică dimineaţă a mai murit o femeie de 31 de ani. Bilanţul morţilor ajunge astfel la 30, după ce doar duminică au murit trei răniţi în spitale.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, a declarat că „e posibil să se dubleze numărul actual al deceselor, dar nu înseamnă că aşa va fi”.

„Victimele au un specific care se găseşte la astfel de tipuri de evenimente. Pe lângă arsuri, au apărut şi factori agravanţi. Au fost într-un spaţiu închis, au inhalat fum şi gaze calde, au apărut arsuri la nivelul traheei, al plămânului. Creşte gravitatea şi complexitatea. Se produc cianuri şi substanţe toxice foarte grave. Depinde cât te-ai expus la ele. Mai este un factor agravant: traumatismele asociate. Unele persoane au căzut şi au fost călcate de alţii care încercau să iasă. Sunt fracturi de coaste, leziuni toracice, care înrăutăţesc prognosticul şi scad şansele. Unii sunt foarte grav, unii grav. 90 pot să meargă spre mai bine sa mai rău. Nu înseamnă că ne aşteptăm la 90 de decese, dar dintre ei unii sunt cu riscuri de a sucomba în timpul tratamentului”, a explicat Raed Arafat, după o şedinţă cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, cu ministrul de Interne Gabriel Oprea, cu profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Floreasca, şi cu alte autorităţi competente.

Prof. Ioan Lascăr a declarat că prognosticul este foarte rezervat pentru zeci de pacienţi.

Un incendiu puternic s-a produs vineri seară la Club Colectiv din Bucureşti. 30 de persoane, majoritatea tineri, au murit în incendiu sau la scurt timp de la tragedie şi peste 180 de răniţi au ajuns la spitalele din Capitală cu arsuri de diferite grade. Zeci de persoane sunt în stare critică, iar medicii spun că moartea îi pândeşte în fiecare clipă.

Dosarul a fost preluat de Parchetul General, care face cercetări în cauză şi a ridicat imaginie surprinse de camerele de supraveghere în momentele cumplite din Club Colectiv.Sâmbătă după-amiază, pe uşa de la IML „Mina Minovici” s-a afişat lista morţilor din incendiu. Din păcate, bilanţul victimelor ar putea creşte, deoarece zeci de tineri sunt în stare critică în spitale, cu arsuri pe suprafeţe mari din corp, la cap şi la nivelul căilor respiratorii.

Ministrul Sănătăţii a precizat că MApN a pus la dispoziţie două avioane pentru transport victime, care vor fi folosite în caz ca personalul medical va decide că este nevoie ca unele victime să fie transferate la alte spitale de arşi din ţară.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.