Expoziție de fotografie, vernisată la București

Share:

Expoziția de fotografie London Unedited – A Series of Unphotoshopped Photos by Tedora Maftei a fost vernisată, luni seară, în prezența a numeroși prieteni și colegi ai fotojurnalistei, precum și a numeroși bucureșteni care au aflat despre eveniment de pe paginile de socializare.

Expoziția, deschisă la London Street Atelier, cuprinde 23 de fotografii realizate de Teodora Maftei în luna august la Londra și a fost organizată în scop caritabil. Fondurile strânse în urma vânzării fotografiilor vor fi folosite pentru tratamentul fotojurnalistei internată în stare gravă în urma incendiului de vineri seara, din clubul Colectiv, informează Agerpres.

„Teodora și-a dorit foarte mult să facă această expoziție. De câteva luni bune discutăm să alegem o dată anume. Chiar am amânat-o o dată pentru că ea a trebuit să plece într-o delegație. Într-un final am stabilit data de 2 noiembrie iar după ce am aflat ce s-a întâmplat vineri seară cu Teodora am reușit să discutăm cu familia ei și să luăm hotărârea de a merge mai departe cu expoziția pentru că știm că asta și-ar fi dorit ea. Chiar dacă expoziția s-a deschis în absența ei noi credem că ea totuși este prezentă aici”, a declarat pentru Agerpres Ghazaleh Emami, PR-ul evenimentului.

Aceasta a explicat că numele expoziției, London Unedited, vine de la faptul că fotografiile sunt toate originale, fără niciun efect special.

„Numele expoziției ar fi trebuit să fie, la început, ceva de genul London Unphotoshop. Pozele sunt nephotoshopate, toate reprezintă viziunea Teodorei, fără niciun pic de efecte speciale. Într-un final am denumit-o ‘London Unedited’. Pozele sunt făcute de Teo în luna august, în Londra. Nu sunt poze grandioase, sunt poze de pe străzile Londrei, cu sufletul Londrei, oamenii din Londra, ceea ce a simțit ea acolo. Asta a vrut să ne transmită și nouă”, a mai spus Ghazaleh Emami.

Emami a adăugat că inițial fotografiile ar fi trebuit să rămână în expoziție până la Crăciun, dar în urma tragicului eveniment familia a decis să rămână deschisă până când Teodora va veni să le vadă.

„Ideea inițială, înainte să se întâmple ce s-a întâmplat în acel club, a fost că pozele vor rămâne aici. Să fie o expoziție cu vânzare, dar pozele să rămână aici până de Crăciun. Noi am decis acum ca aceste poze să rămână aici până când Teo va reveni să le vadă. Și-a dorit foarte, foarte mult expoziția asta, era foarte încântată”, a arătat Ghazaleh Emami.

Cei care vor dori să achiziționeze o fotografie vor putea merge zilnic să-și aleagă. Pentru o fotografie se donează suma de minim 100 lei/poza, doritorul lasă datele de contact urmând să primească un print cu imaginea/imaginile alese.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.