Carnea roşie din România, mai puţin riscantă pentru sănătate?

0

Riscul îmbolnăvirii de cancer pe fondul consumului de carne roşie şi carne procesată, aşa cum anunţase iniţial Organizaţia Mondială a Sănătăţii, este minim dacă materia primă provine din România – anunţă medici şi cercetători din judeţul Sălaj.

Potrivit oamenilor de ştiinţă sălăjeni, carnea roşie obţinută în fermele din România este, cel puţin deocamdată, curată din punct de vedere al conţinutului, iar asta pentru că furajarea animalelor nu include atât de multe substanţe chimice artificiale, aşa cum se întâmplă în tot mai multe ferme mari din întreaga lume.

Medicii sălăjeni sunt însă deranjaţi că tot mai multe preparate din carne, mai ales mezelurile, conţin etichete aproape imposibil de citit şi de înţeles, chiar şi de un specialist în chimie.

Vă reamintim că Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizase, recent, că riscul îmbolnăvirii de cancer creşte cu aproximativ 20% în cazul consumului zilnic de 50 de grame de carne procesată (adică mezeluri) şi cu 17% pentru cei care mănâncă în fiecare zi 100 de grame de carne roşie.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.