Euro și-a luat avânt pe piața interbancară

0

Euro s-a întărit în piața interbancară în raport cu leul, iar cursul a urcat abrupt cu aproape 1 ban, mai mult decât intervalul de variație înregistrat pe parcursul unei zile, piața reacționând astfel la perspectiva incertitudinilor generate de anunțul că premierul își depune mandatul.

„Vestea privind demisia premierului aduce o incertitudine pe termen scurt. Vom vedea cât va dura. Orice incertitudine privind guvernarea este văzută negativ, inclusiv pentru titlurile de stat. Dacă se formează un nou guvern repede se inversează pierderile. Dacă incertitudinea durează, deprecierea se va întinde pe o perioadă mai lungă”, a declarat pentru Mediafax economistul șef al ING Bank România, Ciprian Dascălu.

Înainte de anunț, leul se tranzacționa în piața interbancară la 4,4370 lei/euro, iar după anunț a crescut rapid până la 4,4468 lei/euro.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.