Premierul Ponta a demisionat!

0

Premierul Victor Ponta își va da demisia din funcție, a anunțat miercuri la Parlament președintele PSD, Liviu Dragnea.

Ulterior, anunțul lui Dragnea s-a dovedit a fi real. Victor Ponta a declarat că a fost obligat să facă acest gest. „Am obligația să constat supărarea legitimă care există în cadrul societății. Oamenii simt nevoie de mai mult și ar fi o greșeală din partea mea să ignor acest lucru”, a declarat Victor Ponta.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea vorbește despre ”principii asumate”.„Noi ne-am asumat împreună niște principii la Congres, am stabilit că producem o ruptură totală de trecut, care înseamnă și o ruptură totală de vechiul mod e a face politică. Am stabilit că facem politică pentru oameni și a face politică pentru oameni înseamnă că nu trebuie să fii surd sau orb atunci când oamenii își strigă nemulțumirea”, a spus Liviu Dragnea, președintele PSD.

Am înțeles că unii parteneri de-ai noștri nu doresc să își asume nicio responsabilitate și nu înțeleg că nu se mai poate face politică rupți de societate sau de ceea ce cer oamenii în toată societatea. Dacă ei nu își asumă, primul ministru a hotărât să își depună mandatul pentru că nu se mai poate continua așa. O să avem o întâlnire în Coaliție. Imediat după această declarație o să îi sun pe colegii noștri din Coaliție să ne vedem la ora 1 (13.00, n.r.), să ne vedem cu primul ministru și să stabilim împreună care este calea de urmat”, a mai spus liderul PSD.  „Societatea vrea altceva”, a spus Liviu Dragnea. Vicepremierul a mai spus că Victor Ponta va rămâne în funcție până se va găsi un înlocuitor.

25.000 de români au protestat aseară în stradă și i-au cerut demisia lui Victor Ponta, lui Gabriel Oprea și Cristian Popescu Piedone.

Depunerea mandatului, tardivă!

Premierul Victor Ponta a anunţat într-o declaraţie făcută la Guvern că îşi depune mandatul, după ce, în seara de marți, zeci de mii de oameni au cerut în stradă demisiile lui Ponta, Gabriel Oprea și Cristian Popescu Piedone.

”Aș vrea să spun câteva cuvinte în calitate de prim-ministru, funcție pe care o exercit și astăzi. În ultimele zile, alături de colegii mei, ne-am folosit toate resursele pentru a ajuta victimele, cei care au de suferit și care mai au de suferit. Vreau să mulțumesc pompierilor, medicilor, celor care și-au făcut datoria. Vreau să-i apăr pentru că aceste tragedii se vor repeta și merită să-i sprijinim. Vreau să le mulțumesc”, și-a început discursul Victor Ponta.

”Răspunderea juridică va fi stabilită de justiție. Sper să nu fie răzbunare, ci responsabilitate juridică. Să nu ne păcălim! Vinovații sunt lăcomia și responsabilitatea. Dacă vom crede că vinovații sunt alții, cred că vom plăti.

Constat supărarea legitimă și dorința legitimă a oamenilor de a avea responsabilități mai mari decât patronii firmei. Ar fi o iresponsabilitate din partea mea să ignor cererea lor. Nu vreau să las responsabilitatea mea în seama altora. Sunt gata să fac eu acest gest pe care o parte din societate îl cere. Îmi depun mandatul de prim-ministru împreună cu tot guvernul României. În anii în care am făcut politică am rezistat împotriva politicienilor, dar nu mă lupt cu oamenii.  Vreau să spun că suferința legitimă nu trebuie să degenereze într-un joc politic sau de putere cu efecte imposibil de anticipat”, a susținut Victor Ponta.

”Am obținut cu greu rezultate economice remarcabile și dacă urmează o perioadă de tulburări, cred că ne voi întoarce în 2012. Într-o astfel de perioadă este imposibil să implementezi proiecte pozitive, iar eu la asta mă pricep: să fac proiecte pozitive. Cei care cred că pot conduce doar cu ură vor constata că nu e așa.

Vreau să mulțumesc tuturor, colegilor de coaliție, cei care au susținut guvernul, parlamentarilor.

Vreau să fac o singură observație. Nu mă refer la nimeni în mod special. Cei care speculează politic suferința oamenilor vor plăti un preț foarte scump și cred că voi avea dreptate”, a mai spus Ponta.

”Vreau să vă asigur că până la formarea unui nou guvern ne îndeplinim atribuțiile de fiecare zi și imediat ce noul guvern va fi instalat vom preda o situație economică și socială mult mai bună decât cea pe care am primit-o”, a spus Victor Ponta în finalul discursului.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.