Loteria Română, premii de 122,65 milioane de euro în 2015

0

Loteria Română a acordat, în primele zece luni ale acestui an, peste 4,9 milioane de premii în valoare totală de peste 122,65 milioane de euro, potrivit unui comunicat al companiei, remis joi Agerpres.

În luna octombrie, Loteria a acordat la jocurile automatizate pe care le organizează 544.525 de premii în valoare totală de aproximativ 63,58 milioane de lei (peste 14,34 milioane de euro).

La Loto 6/49 s-au înregistrat 90.203 câștiguri în valoare totală de aproximativ 5,78 milioane de lei (peste 1,3 milioane de euro). La Noroc s-au acordat 1.010 câștiguri totale de peste 1,2 milioane de lei (peste 271.000 de euro), iar la Joker 44.623 de câștiguri, ale căror valoare totală a depășit 957.500 de lei (peste 216.000 de euro).

La Noroc Plus s-au consemnat 7.855 de câștiguri în valoare totală de peste 262.000 de lei (peste 59.000 de euro), iar la Loto 5/40 un număr de 687 de câștiguri, cu o valoare totală de peste 795.000 de lei (aproximativ 180.000 de euro).

La Super Noroc au fost acordate 4.672 de câștiguri, în valoare totală de aproximativ 75.000 de lei (aproximativ 17.000 de euro), iar la Pronosport s-au înregistrat 827 câștiguri de peste 74.000 de lei (aproximativ 17.000 de euro).

La Prono_S au fost 540 de câștiguri, în valoare totală de peste 36.000 de lei (peste 8.000 de euro), iar la Videoloterie s-au înregistrat 394.108 câștiguri, în valoare totală de aproximativ 54,4 milioane lei (peste 12,27 milioane de euro).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.