Proiect: Biserica Ortodoxă Română va fi impozitată!
Preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral și de imagine al Mitropoliei Ardealului, a anunțat într-un interviu acordat vineri, Agerpres, că Patriarhia Română lucrează de jumătate de an la un proiect care urmărește impozitarea Bisericii Ortodoxe Române, el adăugând că este pe deplin de acord cu acest lucru, care se înscrie în trendul european general.
„Sunt pe deplin de acord și știu la ce proiect de lege s-a lucrat și în ce mod Patriarhia Română lucrează de aproape șase-șapte luni la realizarea unui mod de a impozita Biserica, pentru că va fi foarte greu. Și atunci, în sfârșit, vom vedea că nu avem ce impozita. Abia aștept! Aștept cu nerăbdare să impozităm Biserica, în contextul în care vom retroceda Bisericii absolut tot ceea ce i se cuvine și nu vom mai umbla cu complete de judecată, care din când în când uită să dea înapoi dosarele pe care le-au primit și uneori și după şase ani”, a spus Constantin Necula.
Despre impozitarea Bisericii, preotul Constantin Necula spune este convins că „acesta va fi trendul european general”.
Constantin Necula spune că așteaptă impozitarea Bisericii Ortodoxe Române și ca să „nu îl mai înjure lumea, ca preot”.