Economiștii ING îl văd viitor premier pe Dacian Cioloș

0

Economiștii ING consideră că sunt peste 50% șanse pentru numirea unui guvern interimar tehnocrat, condus de fostul comisar pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, până la alegerile generale din decembrie 2016, în condițiile în care acesta este de așteptat să fie susținut atât de partidul aflat la guvernare, PSD, cât și de partidul din opoziție, PNL.

În plus, un astfel de guvern ar putea calma și protestele de stradă, relevă o analiză ING. „Soluția pare să fie prietenoasă cu piețele și ar trebui să conducă la reforme structurale, probabil și cu sprijinul Fondului Monetar Internațional, dar și la accelerarea investițiilor, în conformitate cu solicitările venite din partea „străzii” — proteste etichetate ca fiind cele mai mari de la căderea comunismului — dar evitând cheltuielile populiste discreționare de dinaintea alegerilor. Fără o Lege a bugetului pentru 2016 și ținând cont de incertitudinea politică în urma prăbușirii Guvernului Ponta, BNR ar putea întârzia reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii, până la lămurirea situației politice”, se arată în analiza ING, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, calmarea scenei politice ar putea conduce la reducerea dobânzii de politică monetară, „‘Există posibilitatea de reducere a dobânzii de politică monetară cu 25-50 pp din iunie/iulie 2016 până în septembrie/octombrie 2016, înainte de alegerile generale din decembrie”, arată analiza ING.

Premierul Ponta a demisionat miercuri în urma protestelor masive de stradă care au intervenit după evenimentul tragic din clubul Colectiv, care a dus la decesul unui număr de 32 de persoane până în prezent, acesta fiind legat de corupția endemică și de partidele politice nereformate, stimulând astfel furia publică.

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, la Palatul Victoria, că își depune mandatul în urma protestelor de stradă din ultimele zile. Ulterior, șeful statului, Klaus Iohannis, l-a desemnat premier interimar pe ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, și a început consultări cu partidele politice și cu reprezentanți ai societății civile.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.