Bilanțul tragediei din Club Colectiv a crescut la 38 de morți

Dintre cei 16 răniți din incendiul de la club Colectiv, care au fost transportați în cursul nopții trecute în străinătate, doi au decedat, a declarat, sâmbătă, premierul interimar Sorin Cîmpeanu.

Dintre cei 16 răniți din incendiul de la club Colectiv, care au fost transportați în cursul nopții trecute în străinătate, doi au decedat, a declarat, sâmbătă, premierul interimar Sorin Cîmpeanu. El a mai precizat că este vorba despre un pacient român și unul italian, transportați în Olanda.De asemenea, Cîmpeanu a arătat că tot sâmbătă alte patru decese au fost confirmate la spitalele din București: două  la Spitalul de Arși, unul la Spitalul Universitar și altul la Spitalul Floreasca.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că în România mai sunt 107 persoane spitalizate , dintre care 48 sunt în stare gravă și critică.

Patru răniți în urma incendiului din clubul Colectiv se află în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, dintre aceștia unul fiind în stare critică, a declarat, sâmbătă, comandantul unității, Florentina Ioniță Radu. Potrivit acesteia, în unitatea medicală mai sunt internați zece pacienți. Doi pacienți au fost transferați vineri în unități medicale din străinătate.

Doi pacienți internați la Spitalul de Arși, în urma incendiului din clubul Colectiv, au decedat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, a declarat purtătorul de cuvânt Adrian Stănculea, adăugând că, în unitatea medicală, mai sunt opt pacienți în stare critică, iar alți doi bolnavi sunt în stare gravă.

„Avem doi pacienți decedați azi noapte, în urma accidentului de la Colectiv. (…) Doi bărbați. Erau în stare critică. Din cauza arsurilor și a arsurilor de căi aeriene. Unul dintre cei decedați avea o suprafață de 75% din corp afectată de arsuri, iar în cazul celuilalt era vorba de o suprafață de 50%”, a precizat Adrian Stănculea, care este și șeful secției de terapie intensivă.

El a mai precizat că unul dintre cei doi pacienți urma să fie transportat în Israel, în urmă cu două zile, dar s-a renunțat la transfer, deoarece rănitul era în stare prea gravă pentru efectuarea drumului. Stănculea a menționat că un alt pacient, aflat în stare gravă, a fost transportat la un spital din străinătate, în cursul nopții trecute, de către o echipă de medici belgieni. Purtătorul de cuvânt a mai precizat că nu știe să mai existe pacienți care ar putea fi transferați în străinătate, dar, în cazul în care vor exista astfel de cazuri, le va fi oferit tot sprijinul.”Mai sunt opt pacienți în stare critică. Mai sunt doi bolnavi în stare gravă. (…) (Prognosticul rămâne, n.r.) foarte foarte rezervat la cei în stare critică”, a adăugat Adrian Stănculea.

El a mai spus că în cursul zilei de astăzi va mai fi efectuată o operație la unul dintre pacienții aflați în stare critică.

Directorul medical al Spitalului de Arși, Cristian Nițescu, a declarat că unul dintre pacienți a decedat la ora 3,50, iar celălalt la 7,35. De asemenea, un alt rănit în incendiul din clubul Colectiv, internat la Spitalul Universitar de Urgență București, a decedat sâmbătă dimineața, au declarat surse medicale. Astfel, bilanțul persoanelor decedate în urma incendiului din Club Colectiv ajunsese la 35.

Un rănit în incendiul din clubul Colectiv, internat la Spitalul Universitar de Urgență București, a decedat sâmbătă dimineața, au declarat  surse medicale.

Potrivit acestor surse, persoana decedată era cea mai grav rănită dintre cei internați în unitatea medicală.

Numărul celor decedați în urma incendiului din club Colectiv se ridică astfel la 35, după ce alți doi pacienți au murit, sâmbătă dimineață, la Spitalul de Arși din Capitală.

Cinci pacienți se află în stare critică și gravă la Spitalul Bagdasar-Arseni, a declarat sâmbătă, medicul Andrei Mircea Carantino. Potrivit acestuia, starea celorlalți pacienți internați în unitatea medicală este ameliorată. „În cursul zilei de ieri, trei pacienți au fost transferați, dintre aceștia unul la o clinică din Israel și doi la unități medicale din Belgia”, a precizat, sâmbătă, Carantino.

El a mai spus că pacienții transferați fuseseră stabilizați, iar starea lor era ameliorată. Un alt pacient a fost externat în cursul zilei de vineri.

Medicul a menționat că echipa de chirurgi plasticieni este prezentă sâmbătă în unitatea medicală a spitalului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.